Chris Rea: cutremurătoarea viaţă din spatele hiturilor sale memorabile. A învins cancerul după 9 operaţii şi trăieşte cea mai longevivă iubire din muzică

14 octombrie, 2020
1 rea gettyimages 1801431 1 jpg jpeg

A cucerit lumea cu hituri nemuritoare, pe care şi azi le asculţi cu plăcere, precum The Road to Hell. În spatele hiturilor, stă, însă, şi iadul luptei sale cu cancerul, dar şi raiul celei mai longevive poveşti de iubire din muzică

Născut în Middlesbrough dintr-o mamă irlandeză şi un tată italian, care deţinea o fabrică de îngheţată şi un lanţ de cafenele. Chris a crescut curăţând mesele într-una dintre cafenelele familiei. Ulterior, şi-a dorit să fie jurnalist şi a urmat Colegiul St. Mary din Middlesbrough. Dar la 21 de ani, când şi-a cumpărat prima chitară, lucrurile s-au schimbat, Chris devenind autodidact. Atât de tare se îndrăgostise de chitară încât, atunci când tatăl lui a insistat că el va prelua afacerea familiei şi l-a angajat la fabrica de îngheţată, Chris a acceptat - dar de câte ori avea ocazia, se ascundea în depozit şi cânta la chitară.

La 22 de ani deja se alăturase trupei Magdalene din oraşul său, o trupă din care făcuse parte şi David Coverdale, care plecase pentru a intra în formaţia cu care a făcut istorie, Deep Purple. Magdalene a fost şansa lui - pentru că aşa început să compună cântece. Şi mai mult, aşa a început să-şi folosească şi vocea ca solist, într-o seară fiind nevoit să-l înlocuiască pe solistul lor, care a absentat la un concert. Remarcat astfel de cei de la casa de discuri Magnet Records pentru timbrul lui vocal cu totul special, Chris a semnat la 23 de ani un contract solo şi a lansat primul lui single, So Much Love. Albumul de debut avea să urmeze, însă, abia 4 ani mai târziu, în 1978. Încetul cu încetul, a început drumul spre afirmare, concertând şi în Europa.

Punctul culminant al carierei l-a atins în 1989, odată cu lansarea albumului său de studio cu numărul 10, The Rod to Hell. Dar la acel moment, Chris trecuse deja prin grele încercări. Ceea ce publicul nu ştie este că la doar 33 de ani, în 1984, Rea a fost diagnosticat cu cancer pancreatic, iar în spatele hiturilor lui se ascunde o lungă bătălie cu boala: artistul a trecut prin nouă operaţii şi a petrecut în total 32 de săptămâni în spital de-a lunggul vieţii. Iar în toată această luptă a fost ajutat de familia sa, Rea trăind cea mai longevivă poveste de iubire din istoria muzicii. S-a cunoscut cu soţia sa, Joan, pe când aveau 16 ani în Middlesbrough-ul lor natal, iar împreună au două fiice, Josephine (37) şi Julia (31), fiecăreia dintre ele dedicându-le câte o piesă care le poartă numele şi care au devenit hituri (piesa Julia conţine în videoclip şi filmări de familie cu cele două fiice).

"Întotdeauna am avut o relaţie dificilă cu faima, chiar dinainte de a fi diagnosticat cu cancer", mărturiseşte Rea, care a făcut publice problemele lui de sănătate în anul 2000, atunci când oricum nu le-ar mai fi putut ascunde, pentru că apăruse şi complicaţia dibetului, iar în fiecare zi era nevoit să ia... 34 de pastile şi să facă 7 injecţii. Aflat la un pas de moarte nu doar o dată, Chris şi-a promis că, dacă va trăi, se va retrage din lupta pentru faimă şi succes şi va face muzică pentru sfletul său: doar blues şi jazz. Aşa se face că atunci când o casă de discuri i-a oferit mai multe milioane de dolari pentru a realiza un album doar cu duete cu artişti faimoşi, Chris a refuzat. Şi şi-a respectat promisiunea, înfiinţând propria casă de discuri, Jazzee Blue, în Middlesborough, şi alegând să concerteze mai rar, doar în locuri speciale, precum Festivalul de Jazz de la Montreux. În 2016, artistul a suferit un infarct, care i-a îngreunat vorbirea, dar şi mişcarea braţelor şi a degetelor. Abia atunci s-a lăsat de fumat... În acelaşi an, în decembrie, a căzut pe scena de la New Theatre Oxford în timp ce cânta, dar şi-a revenit la spital.

rea2 gettyimages 454258436 jpg jpeg

Cu o sănătate şubredă, Rea, continuă să facă muzică şi se bucură de viaţa liniştită de familie din Berkshire, unde îşi are casa. "Fetele mele nu prea mai sunt pe acasă. Au crescut, fiecare are drumul ei. Josephine a studiat Arta la Florenţa şi pictează extraordinar. Iar Julia a studiat la St. Andrews. Momentul de aur al meu şi al soţiei este dimineaţa, când ne batem care face cafeaua primul. Apoi urmărim ştirile la BBC, privim o oră peisajul din faţa casei noastre, simţindu-ne ca la 16 ani, când ne-am îndrăgostit. Suntem norocoşi să simţim asta şi acum", spune artistul de 69 de ani. 

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG
massif jpg
xpertbeauty lac de unghii profesional jpg
cursuri functionari curs social media marketing jpg
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Despagubiri zbor foto3 jpg
Ce hobby uri să trec în CV  1 png
okmagazine ro jpg
James Bond locații jpg