Chrissy Teigen îşi face injecţii cu botox în timpul sarcinii. Cum explică soţia lui John Legend gestul blamat de fani

Actualizat:
1 chrissy botox jpg jpeg

Însărcinată cu al treilea copil, Chrissy a făcut o mărturisire care în primă fază i-a intrigat pe fani, mulţi criticând-o pentru că face injecţii cu botox şi pune frumuseţea mai presus de sănătatea fătului şi a ei, fără să se întrebe dacă botoxul poate dăuna sarcinii

Soţia lui John Legend a oferit imediat o explicaţie pentru gestul său, declarând că nu despre frumuseţe este vorba. "Am nişte dureri de cap îngrozitoare în timpul acestei sarcini. Aşa că m-am bucurat când doctorii şi-au dat acordul ca eu să fac nişte injecţii cu botox în muşchii cefei, un tratament combinat şi cu radiofrecvenţa, pentru a-mi ameliora aceste migrene. Şi în sfârşit pot spune că văd luminiţa de la capătul tunelului", a explicat Chrissy pe contul ei de Twitter. Aşadar, nici vorbă de botox pentru riduri. Este vorba de o intervenţie necesară în cazul ei. Iar cei care nu ştiau au aflat cu ocazia aceasta că botoxul este folosit şi în alte scopuri medicale, cum ar fi migrenele cronice (pentru că această substanţă paralizează nişte muşchi şi blochează anumiţi nervi) şi alte probleme neurolgice care cauzează contracţii musculare şi dureri de gât şi umeri. "De asemenea, botoxul în mandibulă a fost obligatoriu în cazul meu, pentru că am bruxism. Scrâşnesc din dinţi când dorm şi asta are legătură cu migrenele mele. Chiar şi injecţiile lângă sprâncene dau rezultate împotriva migrenelor. Îţi schimbă viaţa", a completat Chrissy în comentarii.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg