Christina Aguilera a împlinit 40 de ani! A lăsat oare în urmă perioada Dirrty, când a fost prinsă facând sex în baie de către familia ei?

Actualizat:
5 aguilera jpg jpeg

Din moment ce a început să-şi promoveze o imagine mai matură, sexy, de femeie care ştie ce vrea şi obţine imediat, notorietatea ei a explodat. Însă momentele ei sălbatice nu s-au petrecut doar în faţa camerelor de filmat! De fapt, cele mai scandaloase au avut loc în intimitatea casei sau a cuplului ei. Iar noi s-a întâmplat să aflăm doar despre ele...

Pe 18 decembrie 2020, Christina Aguilera a schimbat prefixul! A împlinit 40 de ani, moment în care trecem în revistă scandalurile prin care a trecut, momentele în care a scăpat totul de sub control şi s-a lăsat dirijată în viaţă doar de instinct. Însă, atunci când băutura consumată este nelimitată şi ai numai distracţii răsunătoare în minte, se ajunge la un impas. A reuşit oare până acum, la 40 de ani, să treacă peste impasurile din viaţa ei?

profimedia 0370486699 jpg jpeg

Să luăm ca exemplu perioada ei post-divorţ. În 2010, s-a despărţit de Jordan Bratman, tatăl fiului ei, şi a început o relaţie cu tinerelul Matthew Rutler. Şi, ca orice femeie divorţată, şi-a propus să-şi trăiască viaţa la maximum. Ceea ce a şi făcut. „A pierdut controlul vieţii ei”, se îngrijorau prietenii ei. “Nu m-aş mira dacă ar ajunge la reabilitare cât mai curând!”

Dirrrty

Christina şi noul ei iubit erau atât de preocupaţi unul cu altul, la începutul idilei lor, încât nu voiau să piardă nicio ocazie de-a se distra. Şi de-a face sex, de fapt. Aflaţi la o întâlnire la familie, cei doi amorezi au fost surprinşi de membrii familiei ei în ipostaze... compromiţătoare în baie. Episodul erotic a fost trecut cu vederea de apropiaţii ei, însă au existat şi alte răzvrătiri de-ale ei care n-au picat deloc bine familiei îngrijorate de starea tot mai instabilă a starului pop.

profimedia 0370486694 jpg jpeg

Tot în acea perioadă s-a certat crunt cu mama ei în Ajunul Anului Nou, apoi şi-a înecat amarul într-un club din LA, în ianuarie, şi şi-a încheiat noaptea de distracţie cu un plâns zdravăn, spre stupoarea tuturor celor prezenţi. „Prietenii ei sunt sătui de comportamentul ei nebunesc”, spunea o sursă pentru Us Weekly la acea vreme.

Iar situaţia nu s-a îmbunătăţit prea curând. Da, a devenit mamă pentru a doua oară, în 2014, când a adus-o pe lume pe fiica ei Summer Rain (n.r. Ploaie de Vară), şi da, s-a logodit tot în acel an cu tatăl fetiţei ei, de Ziua Îndrăgostiţilor, însă nu, aceste evenimente minunate n-au temperat-o prea mult. Dimpotrivă.

Şi-a pierdut controlul

A fost surprinsă de mai multe ori beată criţă pe străzile din LA - odată, în decembrie 2015, chiar a căzut peste bradul de Crăciun - , iar, în 2011, a fost arestată pentru că era cu Matt în maşină, beţi amândoi de erau cât pe ce să facă vreun accident.

profimedia 0370486725 jpg jpeg

Aguilera e în continuare logodită cu Rutler, de şase ani, şi nu pare că se grăbeşte deloc să ajungă la altar. După o căsnicie eşuată, în care ajunsese să fie foarte nefericită, nu-i mai arde de un alt mariaj. În plus, provine dintr-o familie în care părinţii nu s-au înţeles deloc, iar tatăl ei era violent cu mama ei. De aici şi problemele ei cu băutura de mai târziu sau depresia de care spune că suferă constant. Şi tot traumele trecute au determinat-o, cel mai probabil, să-şi creeze şi să-şi etaleze o imagine extrem de sexy sau să işte tot felul de scandaluri răsunătoare.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg
Sophia Loren și Marlon Brando profimedia 0108629302 (2) jpg
FotoJet (82) jpg
 Margaret Qualley, Profimedia (2) jpg
Warren Beatty  foto   profimedia 0145112106 jpg
Peter O'Toole, Liz Taylor, Richard Burton, Profimedia (1) jpg
Margot Robbie, Profimedia (1) jpg
Celine Dion, Getty jpg