Cine a comis cel mai grav păcat la adresa fashion? Staruri prost îmbrăcate la MET Gala 2018

8 mai, 2018
FotoJet (2) jpeg

Doamne, apără-ne şi păzeşte-ne de iadul estetic declanşat, pe covorul roşu, de starurile neinspirate care au fost prezente la cea mai importantă seară fashion din an! Unele dintre ele au interpretat tema religioasă în mod regretabil, pe când altele au făcut exces de zel şi ne-au dezamăgit de-a pururea. Amin!

Shailene Woodley

E cumva Omul de Tinichea?

Unde e inspiraţia religioasă cerută de dress code-ul evenimentului? Actriţa din Big Little Lies e mai de grabă Tin Man decât vreun star aflat pe covorul roşu la cea mai importantă noapte a fashion, respectând tema impusă de organizatori.

Doutzen Kroes

image

E frumoasă, dar degeaba! Superbul model a reuşit să aibă o apariţie neinspirată la Met Gala de anul acesta cu invazia de culori a ţinutei alese. Un coşmar multicolor absolut regretabil! Să mai aduc vorba de dress code? Doamne fereşte!

Zoe Kravitz

image

Ferească Sfântul! Actriţa era cât pe ce să lase la vedere mai mult decât ar fi trebuit, în rochia atât de decupată pe care a purtat-o. Unde mai pui că tema religioasă i-ar fi impus puţină decenţă, zău aşa?!...

Miley Cyrus

image

Alt pericol ambulant! Excentrica vedetă nu putea apărea într-un outfit cuminţel, de acord, însă ţinuta all black, cu atât de multă piele la vedere, parcă e puţin prea mult, nu credeţi? Şi oricum nu aminteşte de tema evenimentului, nici cât negru sub unghie!

Jared Leto

image

Am intrat cumva într-o biserică sau mi s-a părut doar? Credeam că am în faţă vreun preot gata pregătit de slujbă. Am înţeles care a fost dress code-ul, dar parcă numai câteva elemente religioase ar fi fost de-ajuns, nu era nevoie ca întreaga haină preoţească să ajunsă pe covorul roşu. Just saying!

Sarah Jessica Parker

image

Faimoasa actriţă a arătat bine în rochia ei, însă parcă accesoriul impunător de pe cap n-a fost ceea ce trebuia. Cui îi trebuie o bisericuţă întreagă cocoţată sus pe cap?! Puţin bizar şi deloc necesar totuşi!

Tabitha Simmons

image

Ornată excesiv, de nu mai ştii unde începe şi unde se termină acest outfit, rochia vedetei este alt exemplu că tot ce a prea mult chiar deranjează privitorul.

Frances McDormand

image

Aţi văzut-o cumva pe Frances McDormand? Că a răspuns prezent invitaţiei de la Met Gala de anul acesta, dar n-o putem repera, pare că întreaga ei ţinută a ţinut-o captivă. Dar vă asigur că actriţa se află bine mersi undeva în spatele accesoriului cu pene de pe cap.

Nicki Minaj

image

Coloristic, a respectat tema impusă, în rest outfit-ul ei este spectaculos doar datorită trenei interminabile, care n-avea cum să treacă neobservată. Dar acesta e singurul lucru bun care poate fi spus despre această rochie. Amin!

Emily Ratajkowski

image

S-a dorit ceva care să-i pună în valoare trupul de vis şi s-a realizat, cu prisosinţă, acest lucru! Dar cu ce rezultat? Unul deloc benefic pentru superbul model care a ajuns pe lista celor mai nereuşite apariţii de la Met Gala 2018 din simplul motiv că a ignorat complet dress code-ul!

Selena Gomez

image

Când o fi auzit biata vedetă că tema evenimentului include Trupuri divine (Heavenly Bodies: Fashion and the Catholic Imagination), s-a şi apucat să-şi ascundă corpul în rochia baby doll deloc inspirată pe care ales-o cu această ocazie. De fapt, Selena îşi ascundea surplusul inestetic de kilograme, însă, chiar şi aşa, ce personaj întruchipează individa? Maica Tereza, toată albă şi imaculată, Fecioara Maria? Drept să spun, pare desprinsă dintr-o plăsmuire mult prea romantică pentru tema impusă.

Kendall Jenner

image

Nimeni nu spune că arată rău, frumosul model nu ar fi urât nici măcar cu un sac pe ea! Însă unde sunt elementele care indică tema, de ce acel tiv al pantalonilor pierdut în spate, ce se întâmplă cu mănuşile acelea inutile şi inestetice?! Aveam pretenţii mai mari de la asemenea frumuseţe!

Kate Moss

image

Dacă nici ditamai topmodelul nu ştie cum să se prezinte la cea mai importantă seară fashion din timpul anului… zău dacă mai înţeleg ceva! Sau poate că e sătulă de atâtea pregătiri pentru covorul roşu! Deoarece pare că a luat o simplă rochiţă din dulap şi gata!

foto - Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg