Cine a fost soacra Reginei Elisabeta? Prinţesa convertită în călugăriţă şi-a trăit ultimii ani la Palatul Buckingham

Actualizat:
1 regina elisabeta si printul philip jpg jpeg

Membră a familiei regale greceşti, Alice a fost mama Prinţului Philip şi o femeie care a renunţat la rochiile de bal pentru straiele bisericeşti.

Cine-a mai văzut o călugăriţă care să fumeze şi să joace canasta? Chiar dacă pare greu de crezut, o astfel de maică excentrică a existat, cândva, în Grecia, una căreia Prinţul Philip al Angliei îi spunea „mamă“. Destinul soacrei Reginei Elisabeta este deopotrivă tragic şi eroic, căci vorbim despre o prinţesă născută surdă, care a supravieţuit celor două războaie mondiale, s-a luptat cu o boală psihică şi a înfiinţat un ordin monahal într-o Grecie care abolise monarhia.

Strănepoată a legendarei Regine Victoria, mama Ducelui de Edinburgh (99), Prinţesa Alice de Battenberg, s-a născut în anul 1885 la Castelul Windsor, copila venind pe lume surdă. Originea acesteia şi legătura ei de rudenie cu Regina Victoria îi fac pe soţii de mai târziu, Regina Elisabeta şi Prinţul Philip, verişori de gradul trei. Părinţii acesteia erau Prinţesa Victoria de Hesse şi a Rinului şi Prinţul Louis de Battenberg.

În ciuda handicapului ei auditiv, Alice a învăţat să citească pe buze şi a reuşit să facă asta în mai multe limbi străine. Până la urmă, prinţesa a devenit fluentă în limba germană, în ciuda greutăţii cu care a învăţat să vorbească. Acest neajuns n-a împiedicat-o pe Alice să fie fermecătoare şi să îi atragă atenţia viitorului ei soţ, Prinţul Andrew al Greciei şi Danemarcei, în 1902, la încoronarea Regelui Edward al VII-lea. Un an mai târziu, Alice şi Andrew se căsătoreau, pentru ca, peste ani, să aducă pe lume cinci copii, patru fete şi un băiat, ultimul fiind nimeni altul decât Prinţul Philip.

4 mama printului philip jpg jpeg

Familia regală grecească a dus o existenţă relativ serenă în ţara cu ieşire la Marea Egee, până în anul 1917, când Regele Constantin I şi restul familiei lui au fost forţaţi să părăsească Grecia. Alice şi familia sa s-au stabilit pentru o scurtă perioadă în Franţa, iar mezinul Philip a fost trimis să locuiască în Anglia în care-şi avea, până la urmă, şi rădăcinile. Mai târziu, avea să vină lovitura care a dezechilibrat şi mai tare familia ducelui: Prinţesa Alice a fost diagnosticată cu schizofrenie şi internată forţat într-un sanatoriu elveţian în anul 1930. Alice a fost tratată chiar de către faimosul medic Sigmund Freud, care a crezut că boala i-a fost provocată de o aşazisă frustrare sexuală şi a recomandat un tratament cu raze X asupra ovarelor acesteia, pentru a i se domoli libidoul. Acest tratament i-a provocat prinţesei o menopauză timpurie.

Alice n-a fost deloc de acord cu diagnosticul şi şi-a strigat mult timp sănătatea mintală, însă a fost nevoită să rămână în sanatoriu timp de doi ani. După acest eveniment, Prinţesa Alice a rupt legăturile cu familia ei şi a absentat de la nunţile tuturor celor patru fiice ale sale, reluând contactul cu copiii ei în anul 1937, ca urmare a unei tragedii. Fiica sa, Cecile, murea într-un accident aviatic alături de soţul ei şi copiii lor, iar Alice a fost nevoită să participe la înmormântare. Ea şi soţul ei, Prinţul Andrew, se revedeau pentru prima data după şase ani la această ocazie tristă. Însă mariajul lor era, în orice caz, istorie. Apoi, Alice s-a înstrăinat din nou de familia sa şi s-a întors singură la Atena, unde a locuit într-un apartament cu două camere. După ce soţul ei a murit în 1944, departe de ea, în Franţa, Alice s-a concentrat pe munca ei umanitară şi s-a îngropat în religie, înfiinţând un ordin ortodox de călugăriţe.

Pentru întreţinerea financiară a acestuia, Alice şi-a vândut multe obiecte preţioase şi bijuterii aparţinând familiei regale. Fosta prinţesă a Greciei a participat atât la nunta din 1947 a fiului său, Philip, cu Regina Elisabeta, cât şi la încoronarea acesteia din urmă din 1953, îmbrăcată în veşmânt monahal. Mai târziu, a avut loc şi mult aşteptata reconciliere cu fiul său, Prinţul Philip, pe care Alice l-a văzut foarte rar, după plecare acestuia în Anglia. După lovitura de stat din Grecia, din anul 1967, Alice a fost invitată de către fiul său să locuiască la Palatul Buckingham, acolo unde şi-a găsit sfârşitul în anul 1969, la venerabila vârstă de 84 de ani.



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Rainier și Grace Kelly în 1956   Profimedia, Getty Images jpg
Kate Middleton, Prințul William  foto   profimedia 0635211794 jpg
Melania și Donald Trump și Willem și Maxima ai Olandei profimedia 1090779872 jpg
Margareta și Radu, Paște 2026 jpg
Charlene și Albert la finala de tenis Rolex Masters 4 jpg
Meghan și Harry au ajuns în Australia 2026, profimedia 1090770628 jpg
Kate Middleton, Prințul William, Profimedia (1) jpg
Prințesa Mette Marit cu canula de oxigen   profimedia 1089966960 jpg
Filmul Theodora Împărăteasa Sclavă 1954 cu Gianna Maria Canale, Georges Marchal, personaje Teodora, Justinian, Pofimedia 0418414715 jpg
Regele Frederik, Regina Mary, vizită în Letonia, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton, Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Prințesa Alexandra a Danemarcei și Prințul Joachim profimedia 1047235194 jpg
Kate Middleton, Prințul Harry  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton GettyImages 2269318592 jpg
Prințul Andrew și Prințul William   profimedia 1038052398 jpg
Prințesa Charlene și Prințul Albert foto profimedia jpg
Kate Commonwealth Day 2026, GettyImages (6) jpg
Regele Edward al VII lea  foto   profimedia 1004119347 jpg