Cine e femeia pe care Fuego o numeşte Bubulina. “A trecut prin multe în viaţa ei”

14 noiembrie, 2019
2 fuego1 jpg jpeg

Fuego are o relaţie specială cu bunica lui, femeia care îi veghează drumul şi îi dă cele mai bune sfaturi. Artistul a publicat pe un cont de socializare o fotografie ce ilustrează trările ce îi leagă.

fuego jpg jpeg

“Ieri a fost ziua de naştere a Bubulinei mele! Am sunat-o spre seară, cu bucurie, de la drumul meu dinspre repetiţiile pentru concertul de vineri şi n-am apucat să-i fac eu urările că a început ea să mă povăţuiască, să-mi dorească succes, să mă îndrume şi să-mi spună că se roagă pentru mine. Mă simt binecuvântat cu ea şi chiar dacă nu o văd zilnic, dragostea ei mă însoţeşte, mă face mai puternic. Are o vârstă a înţelepciunii şi nu pot decât să o vreau sănătoasă şi fericită. A trecut prin multe în viaţa ei, dar şi-a păstrat demnitatea şi optimismul. E mereu un zâmbet şi găseşte pentru toate o rezolvare. Uneori aş vrea să-i semăn mai mult, chiar dacă am moştenit puţin ”teatru” de la ea! Sunt sigur că cei care mai aveţi bunici ştiţi foarte bine ce vreau să spun. Bubulina mea dragă, să fii aşa cât mai mult timp, să mă iubeşti şi să mă veghezi toată viaţa mea, de oriunde-ai fi! Te iubesc!”, a scris artistul pe Facebook.



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg