Agenda

Cine e Gloria Rădulescu, românca din serialul italian "Pasiune toscană"?

Dacă ar fi să faci o schimbare profesională, ce altceva ţi-ar fi plăcut să faci?
Când eram copil spuneam că aş vrea să mă fac veterinar. Îmi place natura şi fiecare specie de animal. Sunt de asemenea un ecologist. Mă simt responsabilă când vine vorba de topirea gheţarilor sau încălzirea globală şi m-am săturat de indiferenţa oamenilor.
Dacă ar fi să îmi imaginez o altă profesie în afară de veterinar, aş fi arhitect, designer interior. Îmi place foarte mult să mă ocup de decorarea casei, îmi place bunul gust şi să combin diferite stiluri. Îmi place contrastul, dar trebuie să ştii cum să o faci.
Un vis al meu este acela de a putea scrie şi publica unul din romanele mele sau basme pentru copii cu ilustraţii. Mă gândesc la asta din când în când.

Ştim că tatăl tău este român. Povesteşte-ne puţin despre el, de unde e şi cum este relaţia ta cu el.
Nu ştiu prea multe despre tatăl meu. Ştiu că s-a născut lângă Bucureşti şi că a părăsit România în perioada comunismului pentru a-şi găsi fericirea în Italia. Şi aşa a fost, a întâlnit-o pe mama, s-au căsătorit şi ne-am născut eu şi fratele meu. Imediat după ce am împlinit 4 ani, s-a hotărât să ne părăsească. Şi de când a plecat nu l-am mai văzut sau auzit vreodată. Am întrebat mereu despre viaţa lui şi cum era el, dar nimeni nu ştia nimic despre el. Cu timpul am pastrat amintirea lui prin poveştile mamei şi fotografiile cu el, dar cu dorinţa constantă de a-l cunoaşte.

Cunoşti ceva despre România? Ai fost vreodată în vizită?
Da, am venit anul trecut în ianuarie pentru prima dată în România din motivele de care am vorbit înainte şi am descoperit prin intermediul unui avocat diverse informaţii despre tatăl meu, inclusiv adresa lui. Nu m-am gândit de două ori, i-am cerut unui prieten să mă însoţească şi să mă ajute cu limba. Am cumpărat două bilete şi am plecat acolo, la uşa lui. Aşteptările erau mari. Din păcate nu mai trăia în acel apartament, am aflat de la noii chiriaşi. În timp ce încercam să ne gândim ce e de făcut, administratorul clădirii ne-a întrebat pe cine căutăm, i-am spus totul şi chiar i-am arătat o fotografie. Atunci am aflat cu tristeţe că tatăl meu s-a prăpădit cu un an înainte din cauza unui atac de cord. Cine se aştepta la asta? O viaţă de aşteptare, o dorinţă nebună de a-l cunoaşte şi, în schimb, totul s-a năruit din nefericire. M-am simţit pierdută şi vinovată de faptul că nu am venit mai devreme, dar viaţa, ştii, îţi oferă alte priorităţi uneori şi alte angajamente ... şi timpul curge neîndurător...
Am  căutat imediat cimitirul unde a fost înmormântat ca să îmi iau la revedere. Am stat în faţa mormântului tatălui meu multe ore. Am vorbit despre multe lucruri din viaţa mea ca actriţă, ce mi-a lipsit... şi în inima mea l-am iertat. Da, pentru că trebuie să iertăm ca să iubim mai mult. Şi să nu judecăm oamenii, să îi înţelegem pentru că toată lumea are o poveste în spate şi de acolo alegerile personale. Cred că de-a lungul timpului toată lumea se poate îmbunătăţi ... cu puţină dragoste şi înţelegere.

Modifică Setările