Cine este Carl Lentz, cel mai sexy pastor din lume şi îndrumătorul lui Justin Bieber?

6 noiembrie, 2017
*EXCLUSIVE* Justin Bieber lays down in the grass with a couple of friends jpeg

Că tot apar ştiri despre Justin Bieber şi Selena Gomez care merg împreună la biserică, poate c-ar fi timpul să aflăm ce fel de biserică este aceasta frecventată de atâtea vedete (Hailey Baldwin sau Kourtney Kardashian), pe numele ei Hillsong. Pe site-ul de prezentare al organizaţiei se menţionează că este vorba despre o biserică penticostală contemporană, membră a bisericilor creştine australiene.

De-aia arată pastorii care ţin slujbele acolo ca nişte surferi? Căci da, unii dintre predicatorii de la Hillsong sunt cât se poate de hot.

Justin Bieber şi Carl Lentz, pastor al bisericii Hillsong

Carl Lentz este unul dintre cei 12 pastori ai acestei biserici de hipsteri şi, totodată, îndrumătorul spiritual al cântăreţului de 23 de ani. În sensul că Justin Bieber petrece foarte mult timp în compania acestuia, ba chiar s-a mutat, într-o perioadă în casa lui Lentz.

Pastorul Carl, în vârstă de 38 de ani, care arată ca un star sexy din showbiz, nu este, însă, disponibil. Acesta este căsătorit cu o fericită pe numele ei Laura Lentz (foto jos), la rândul ei pastor, şi cei doi au trei copii împreună.

Însă ceea ce ne intrigă la acest slujitor al lui Dumnezeu este aspectul lui de hipster, cum vă spuneam, acesta abordând haine sexy, blugi mulaţi şi numeroase tatuaje. Deci, în niciun caz, o ţinută modestă şi cuminte, la care te-ai aştepta de la un pastor.



Recente pe Ok! Magazine

Anca Țurcașiu cu iubitul în Boracay, Instagram (2) jfif
cindy crawford hp jpeg
Courteney Cox , Getty (3) jpg
vedete la un eveniment monden colaj PR jpg
Zoe Saldaña, GettyImages jpg
Crin Antonescu la 40 de întrebări cu Denise Rifai la Kanal D   captură (8) png
Paul Surugiu, Fuego, și Irina Loghin, Facebook (1) jpg
FotoJet Ryan jpg
Melania Trump şi designerul Herve Pierre care i a creat rochia de la inaugurare   Profimedia, Instagram jpg
Corina Drăgotescu 5 jpg
Ben Affleck și a luat al doilea câine de pază, Foto Profimedia (2) jpg
FotoJet SNL jpg
FotoJet Reghe jpg
Demi Moore la BAFTA 2025, Profimedia jpg
Tom Cruise şi Ana de Armas. FOTO: Shutterstock, Getty Images
putin si kabaeva jpg
Puya foto ©MIHAI STETCU jpg
Jane Seymour colaj profimedia jpg