Cine este chirurgul român pe care-l cunosc toate vedetele de la Hollywood?

11 iunie, 2018
Jack Nicholson jpeg

I-am făcut o vizită chiar în penthouse-ul său de pe Hollywood Boulevard, acolo unde lista oaspeţilor celebri la o petrecere obişnuită dată de el îţi taie răsuflarea. Mulţi dintre ei i-au fost pacienţi. O poveste de viaţă uluitoare, despre chirurgul cardiolog român care lucrează, la propriu, în inima Hollywoodului

Alexandru Mărmureanu, alături de Bruce Willis

Cu Leonardo DiCaprio

Alături de Tom Hanks

Îl cheamă Alexandru Mărmureanu. S-a născut la Govora, a studiat Medicina în ţară, a fost salvamontist, medic la Târgu Mureş şi, după Revoluţie, la 28 de ani, a plecat din ţară. Azi, Alexandru Mărmureanu este unul dintre cel mai bine cotaţi chirurgi din Los Angeles. Tratează inimile celebrităţilor, printre pacienţii săi numărându-se o seamă de vedete, de la Jack Nicholson la Leonardo DiCaprio. Doctorul Mărmureanu glumeşte, spunându-le americanilor că e nepotul lui Dracula, pentru că nu se teme să vadă sânge. Iar americanii îi spun Dr. M, pentru că Mărmureanu e un nume greu de pronunţat pentru ei. Noi l-am vizitat pe Dr. M chiar în impresionantul său penthouse de pe Hollywood Boulevard, acolo unde lista oaspeţilor celebri care i-au trecut pragul îţi taie răsuflarea. „Invitaţii mei din seara asta sunt români“, i-a spus el portarului, când ne-a deschis uşa clădirii-monument istoric, construită în 1927. „E foarte mândru că e român. Mereu îmi povesteşte lucruri despre România şi români“, îmi spune portarul, zâmbind larg. Faceţi cunoştinţă cu chirurgul român care ştie cel mai bine cum bat inimile celebrităţilor de la Hollywood!

Suntem pe Hollywood Blvd. E 8:30 seara. Aşa se termină de obicei ziua dvs. de muncă? Alexandru Mărmureanu Nu, de obicei se termină mai târziu, în jur de 10:30-11:00 chiar. În această seară am terminat un pic mai devreme pentru că aţi venit dvs. în vizită. E posibil ca ulterior să mă duc încă o dată la spital. Am operat trei cazuri azi şi s-ar putea să mă duc să-i văd. De cât timp sunteţi în Los Angeles? Am venit în L.A. în 2000. M-am mutat în SUA în 1990, am stat zece ani în New York, Manhattan, şi în 2000 m-am mutat la UCLA Los Angeles. Iar, după 18 ani, sunt încă aici. Vă amintiţi primul pacient celebru? Îmi amintesc foarte bine, dar nu vă pot spune, pentru că este private. În America e foarte complicat acest cod al discreţiei şi, bineînţeles, numele vedetelor care ajung pe masa de operaţie a unui doctor nu trebuie dezvăluite. Există, totuşi, câteva poveşti celebre cum ar fi cazul Michael Jackson din 2009, care a ajuns în moarte clinică la UCLA când dvs. eraţi de gardă… E adevărat. De fapt, eram în biroul meu de la UCLA Medical Center şi am avut câţiva prieteni foarte apropiaţi şi de-ai mei, şi de-ai lui Michael Jackson, care m-au sunat şi mi-au spus care este situaţia. Era foarte grav. Părerea mea de specialist este că el deja murise, dar încă o dată s-a încercat absolut totul pentru el. Însă, când a venit la sala de urgenţă, murise deja. Nu am mai putut face nimic, din păcate. Una dintre puţinele poveşti triste din cariera dvs. Aşa e. Eu fac chirurgie cardiacă, operez pe inimă şi plămâni şi, din când în când, sunt poveşti mai triste. Sunt oameni care, din păcate mor, pentru că sunt bătrâni sau împuşcaţi de patru-cinci ori… În principiu, lucrurile merg bine, dar sunt şi astfel de situaţii mai dificile. Cum ajungi un cardiolog de succes la Hollywood? Îl tratezi, de exemplu, pe Bruce Willis şi el te recomandă mai departe unui prieten? E un pic mai complicat. În primul rând, trebuie să ai la bază o foarte bună şcoală de medicină, aşa cum am făcut eu în România. Sunt foarte mândru că sunt român, am învăţat foarte multă medicină în România, părinţii mei erau doctori la Govora, acolo unde m-am născut. După Revoluţie, când am ajuns în America, am mers la specializare la New York University, care e un spital şi un centru medical foarte bun, ceea ce m-a ajutat foarte mult. Am făcut chirurgie generală şi chirurgie cardiacă. Am fost la Centrul Mount Sinai în Big Apple, iar în 2000 am ajuns la UCLA. Cu cât munceşti mai mult, cu atât eşti mai bine văzut. Eu operez foarte mult, în fiecare zi, cu rezultate bune - şi atunci lumea te sună. Aveţi mai multă emoţie, stres atunci când operaţi un pacient celebru? Foarte bună întrebarea. Nu e absolut nicio diferenţă. În momentul în care începe operaţia, uiţi cine este pacientul, care oricum e acoperit. Toată lumea primeşte acelaşi tratament, indiferent că unii plătesc, iar alţii nu, pentru că sunt homeless. Sunt pacienţii VIP mai dificili? De exemplu, eu nu mi-l închipui pe Jack Nicholson ca fiind un pacient ascultător, care ar face tot ce spune doctorul…

Alexandru Mărmureanu şi Jack Nicholson

Cu Jamie Foxx

Împreună cu Steven Spielberg.

În mod normal, vedetele de la cel mai înalt nivel sunt pacienţi foarte ascultători. Cu cât actorii sunt mai experimentaţi şi mai profesionişti, cu atât e mai uşor să-i tratezi. Problemele sunt în altă parte. Cei care se cred mari vedete sunt vedete, de fapt, în comportament. Şi e un pic mai complicat. (râde) Dar când ajung în biroul meu, ei sunt, până la urmă, nişte oameni care au probleme cu inima sau cu plămânii, deci bineînţeles că vor să le rezolve şi n-au încotro, ascultă.

Mă amuz spunându-le că dacă cineva îţi frânge inima, eu ţi-o voi repara.

Eu glumesc, dar da, trăiesc mai intens. E mai mult stres aici, operaţii pe valve, chirurgie bypass pentru blocaje pe vasele inimii, acestea sunt cel mai des întâlnite intervenţii. Şi probleme cu plămânii, de la cancer până la alte situaţii.

Mulţi se droghează. Dar ştii care e situaţia? Niciodată nu ştii cine se droghează şi cine nu. În principiu, noi întrebăm la spital, ei nu ne spun adevărul niciodată. Poţi face supoziţii. Şi da, sunt probleme mari din cauza drogurilor la Hollywood, dar nu numai la Hollywood. Şi nu neapărat cu vedetele – sunt şi elevi şi alte categorii sociale care cad pradă acestui viciu. Părerea mea e că nu sunt mai mulţi la Hollywood decât în altă parte. Dar la Hollywood totul e mai vizibil.

Nu e neapărat vorba că sunt corupţi. Mulţi doctori sunt un pic mai diferiţi, în sensul că încearcă prea mult să le ajute pe vedete şi atunci uită că, de fapt, ei sunt în control şi se lasă ademeniţi în a prescrie de la somnifere, la medicamente de durere. Deci nu neapărat pentru bani. Şi în aceste situaţii, lucrurile devin complicate. Cum a fost cazul Michael Jackson – el a luat aşa de multe medicamente, încât, la un moment dat, efectele secundare s-au suprapus şi n-a mai putut să respire.

Eu mă laud foarte mult că sunt român. Sunt patriot, am crescut în România, am avut o copilărie extraordinară la Govora, am jucat tenis de performanţă, am făcut schi...

Acasă la chirurgul român care ne face mândri la Hollywood: un profesionist şi o gazdă dezinvoltă, autentică, plină de umor.

La Vânători de munte, da! Unitatea militară 01199. Mi-a plăcut mult România! Şi încă o dată, şcoala din România şi experienţa din România m-au ajutat foarte mult în America. Sunt convins că n-aş fi putut să mă descurc atât de bine fără educaţia din România.

Foarte rar. Fata mea a fost invitată să joace fotbal la echipa naţională de fete a României, o echipă extraordinară. Din păcate, a fost numai de câteva ori, din cauza programului greu, fiindcă ea face şcoala aici. Iar eu ajung cam o dată la trei-patru ani în România, câteva zile.

Sunt şef de chirurgie cardiacă la trei spitale şi am câte o echipă operatoare în fiecare spital. Deci sunt, de fapt, mai mult de opt…

La 06:30-07:00. Mă trezesc în jur de 06:00. La 06:30-07:00 sunt la spital. Operez până în jur de 8-9 seara, după aceea vizite la pacienţi. Apoi a doua zi o luăm de la capăt.

Mi-a plăcut foarte mult L.A. Lucrez foarte mult, dar îmi petrec timpul liber aşa cum vreau. Am o casă la munte, la patru ore de-aici, unde pot schia mult din noiembrie până în iulie, ceea ce în New York nu puteam face. Concurez la raliul de maşini cu Porsche. Sunt multe circuite de maşini aici, vremea e perfectă, e soare tot anul, deci poţi face asta în fiecare weekend. La fel poţi juca tenis. Lifestyle-ul, nivelul de viaţă sunt mult mai bune în L.A.

Foarte periculoase, nu numai pentru inimă. Chirurgilor le plac experienţele mai la limită. Eu concurez la raliuri în America…

Alexandru Mărmureanu şi Bill Gates

Împreună cu Sylvester Stallone şi soţia acestuia, Jennifer Flavin.

Alături de Tommy Lee.

Bernie e foarte bun prieten cu mine. A fost foarte drăguţ şi, la Formula 1 din Monte Carlo, mi-a dat o maşină de asistenţă, un Mercedes, ca să deschid evenimentul.

De fapt, motto-ul este „Work hard, play harder!“ (râde). Eu nu beau alcool, bineînţeles nu mă droghez, nu iau niciun fel de medicamente. Deci îmi place să caut variante frumoase şi active de relaxare. Îmi place să ies seara în oraş, aţi văzut bucătăria mea, este impecabilă, nu gătesc deloc. (râde). Deci după ce termin la spital, ies seara la restaurant. Americanii spun că „you went out“ şi pare că ai petrecut, dar de fapt a fost vorba de „dinner“ şi atât.

Da, este un monument istoric, a fost o bancă aici, Bank of Hollywood, foarte multe personalităţi au avut birouri aici. Acum câţiva ani, au transformat clădirea într-una rezidenţială şi mi-am cumpărat penthouse-ul fiindcă are o vedere foarte bună asupra Hollywoodului, o panoramă iconică, cu clădirea Capitol Records şi Hollywood & Vine, o zonă celebră în anii '20 pentru concentraţia de staţii de radio şi birouri din industria cinematografică.

Aici stă Dave Stewart de la Eurythmics. „Here comes the Raaaaaain...“ (râde) Mai sunt mulţi din Hollywood care şi-au luat case aici de-a lungul timpului.

Sper. Mie îmi plac foarte mult spaţiile libere, să nu fie aglomerat cu multă mobilă. Şi da, dau petreceri foarte mari şi relativ dese. Am prieteni mulţi şi e lejer de organizat aici un party, aduc catering şi bartender.

Toţi sunt invitaţi, de la Leonardo DiCaprio la Alessandra Ambrosio. Invitaţii mei sunt din diverse zone, de la doctori şi avocaţi până la modele şi actriţe.

Bineînţeles. Ca chirurg, lumea te vede bine şi are încredere în tine. Dar nu te acceptă dacă eşti gras. Pentru că nu le poţi spune să nu mănânce grăsimi şi să facă sport când tu ai 200 de kilograme.

Doctorii trebuie să fie plătiţi mai bine. Salariile în România şi în ţările de Est sunt mici şi e foarte greu pentru doctori să supravieţuiască. După atâţia ani de şcoală şi cu atâta responsabilitate, doctorii trebuie plătiţi mai bine.

În Los Angeles şi New York lucrurile nu sunt chiar aşa, pentru că aici lumea face sport mult şi mănâncă ordonat. Problema mai mare este în Mid-West-ul american.

Zero. Mănânc fripturi, hamburgeri nu, foarte puţini cartofi prăjiţi şi salate multe.

Ciorbă de burtă, mititei... (râde)

Ba da, dar îi mănânc o dată la patru ani!

Doctorul Mărmureanu ne-a întâmpinat chiar în hainele de chirurg, cât se poate de relaxat.

Ioana Alina Avram, Foto: arhiva personală, Sorin Stana



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro (1) jpg
Top 7 schimbari care te intineresc dupa 35 de ani jpg
Câine, Pexels (1) jpg
Emme, stânga, fiica lui J Lo și dreapta fiica lui Ben Affleck, Seraphina, Profimedia jpg
George Nicolescu (1) jpg
Rapid și SOS Satele 3 jpg
Penelope Cruz, Profimedia (3) jpg
okmagazine (2) jpg
cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG