Cine este Ernesto, vedeta de la Exatlon Mexic care i-a cucerit şi pe români?

13 februarie, 2018
ernest jpeg

Aseară, în show-ul Exatlon, a avut loc a treia confruntare dintre echipele României şi Mexicului, una în care atleţii din ţara noastră au fost înfrânţi cu scorul de 10-5. Revanşa mult aşteptată de către cei care participă la reality show-ul realizat de Kanal D nu a avut deznodământul la care speram, doar trei sportivi din echipa de şase a României punctând în acest duel internaţional.

Este vorba despre Războinicii Ionuţ (3 puncte) şi Ştefan (1) şi colega Faimoşilor, Larisa (1).

Ernesto Cázares

În duelul cu Ştefan

Mexic-România

Victoriile lui Ionuţ au fost cu atât mai valoroase cu cât au venit la cei mai buni atleţi de la Exatlon Mexic, gimnastul Daniel Corral (28) şi practicantul de parkour Ernesto Cázares (18). Cel din urmă este văzut cu cele mai mari şanse la câştigarea Exatlon Mexic, acesta făcând parte din echipa albastră, rivalii Faimoşilor.

Chiar dacă el şi Daniel Corral îşi împart victoriile la emisiunea mexicană în care au mai rămas doar şase concurenţi, puştiul de 18 ani are parte de mai multă simpatie din partea telespectatorilor, acesta reuşind să câştige fani chiar şi din rândul românilor care urmăresc Exatlonul.

Originar din Puerto de Veracruz şi pasionat de sporturile extreme, Ernesto are un canal pe YouTube dedicat excaladărilor unor structuri din oraşul său, de la macarale la clădiri-turn, pe care le realizează împreună cu fratele său mai mare, Aristeo.

Autodenumiţi The Sky Brothers, cei doi fac acrobaţii la mare înălţime, fără plasă de protecţie, aceasta fiind o practică ilegală şi considerată sinucigaşă, extrem de controversată în Mexic.

Rămâne de văzut dacă foarte tânărul Ernesto, pariul mexicanilor pentru câştigarea Exatlonului, va ieşi câştigător din această competiţie.



Recente pe Ok! Magazine

Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg
Shannen cu batic jpg