Cine este Ginger Gonzaga, noua femeie din viaţa lui Jim Carrey?

4 februarie, 2019
2 profimedia 0405633053 jpg jpeg

La an nou, iubire nouă!

Departe sunt zilele în care actorul canadian de 57 de ani îşi purta acea mască a comediei ca pe o armură impenetrabilă, dincolo de care ascundea tristeţe şi neîmplinire sufletească În ultimii ani, numele lui a început să fie sinonim cu depresia, o afecţiune care i-a măcinat viaţa o mare perioadă de timp şi care a culminat cu acea perioadă tragică în care Jim s-a văzut pus la zid pentru sinuciderea fostei lui iubite, Cathriona White, în 2015. Începutul anului 2019 a adus, însă, nişte raze de soare nesperate în viaţa amoroasă a lui Jim, lucru pe care o lumea întreagă a putut să-l afle odată cu apariţia acestuia însoţit pe covorul roşu al Galei Globurilor de Aur.

image

Însoţit de o brunetă minionă şi veselă, de doar 34 de ani, deci mult mai tânără decât el. Iar această femeie nu-i orice prezenţă feminină pe care Jim şi-a dorit-o lângă el într-o seară în care a fost nominalizat pentru rolul din serialul TV „Kidding“. Ginger Gonzaga, pe numele ei, este chiar colega lui de serial, iar personajul ei, Vivian, este iubita personajului lui Carrey, Jeff, un star al emisiunilor pentru copii. Evident că Jim n-a putut evita întrebările ziariştilor puse chiar acolo, în timpul turului de onoare alături de Ginger, pe covorul roşu. „Nu este doar frumoasă. Este extrem de talentată şi minunată şi inteligentă“, şi-a descris Jim noua parteneră de viaţă şi de platouri, şi anume femeia care a reuşit să-l facă din nou să zâmbească.

Nu la fel de generoasă în descrieri a fost şi Ginger, actriţa zâmbind sfios şi răspunzând că nu ştie să primească foarte bine complimentele. „Cum veţi sărbători?“, i-a întrebat la un moment dat un reporter pe cei doi, în caz că show-ul lor va primi vreun glob. Răspunsul lor intim şi simpatic, „în pijamale“, n-a mai lăsat loc de interpretări. Jim şi Ginger sunt un cuplu, iar actorul este la ani distanţă de tipul singur şi trist pe care-l vedeam, până de curând, vorbind în dodii pe la evenimentele mondene. Se pare că legătura lor n-a început chiar pe platourile de filmare ale serialului Kidding, însă tot profesia a fost cea care i-a dus împreună. Gonzaga a jucat şi în serialul I’m Dying Up Here, unul al cărui producător executiv a fost tot Jim Carrey şi probabil că acela a fost momentul în care cei doi s-au apropiat. Ginger Gonzaga este prima femeie cu care actorul a apărut în public după momentul sinuciderii fostei lui iubite, Cathriona White, în 2015, în urma unei supradoze de droguri.

image

Şi nu, prezenţa lor împreună pe covorul roşu al unor gale de premii n-are legătură doar cu faptul că ambii joacă în acelaşi serial. Un purtător de cuvânt al lui Carrey a confirmat pentru presa mondenă că actorul are o relaţie cu Ginger. Ce mai ştim despre această actriţă în afară de faptul că l-a vindecat sentimental pe starul din „The Truman Show“? Pe jumătate filipineză, pe jumătate daneză, Ginger a obţinut o diplomă în Ştiinţe Politice înainte de a face pasul spre actorie, mai exact în improvizaţie, şi înainte să-şi facă debutul în televiziune în anul 2007. Cât despre viaţa amoroasă a brunetei, nu se ştie mai nimic în afara faptului că aceasta a avut o scurtă relaţie cu comediantul australian Jim Jefferies, de 41 de ani. Şi cam atât ştim despre noua femeie fatală din viaţa comediantului, unul cu un trecut amoros mult mai bogat şi conţinând nume ceva mai mari decât al ex-ului lui Ginger. Între anii 1987 şi 1995, canadianul a fost căsătorit cu actriţa Melissa Womer, cea care i-a dăruit şi singurul lui copil, o fiică, pe Jane Erin Carrey (32). Cu doar doi ani mai tânără decât Gonzaga, dar astea sunt amănunte.

image

La doar un an de la divorţ, Carrey s-a însurat încă o dată, cu colega lui din filmul Dumb and Dumber, Lauren Holly, dar această căsnicie a durat mai puţin de un an. Între 1999 şi 2000, Jim a fost logodit cu Renée Zellweger, dar cea mai discutată relaţie a comediantului a fost cea cu Jenny McCarthy, între 2010 şi 2015. Probabil că relaţia lui cu Gonzaga nu a început de mult, având în vedere că, în noiembrie, Carrey declara într-un interviu că duce o viaţă izolată, dar că nu spune „Nu“ întâlnirilor amoroase. “Îmi place să citesc şi iubesc să pictez şi să sculptez. Dar ies şi la întâlniri”, spunea Jim în toamna anului trecut. După ce te-ai ars cu ciorba, sufli şi-n iaurt, iar noi înţelegem de ce a preferat Jim s-o ia încet. În septembrie 2016, acesta era târât prin tribunale de fostul soţ al Cathrionei White, Mark Burton, şi de mama acesteia, Brigid Sweetman, cei doi pretinzând că acesta este autorul moral al morţii irlandezei.

Foto jos: Cu Lauren Holly

image

Foto jos: cu Jenny McCarthy

image

Sweetman şi Burton au pretins că drogurile pe care White le-a folosit ca să se sinucidă i-au fost aduse la nas chiar de către Carrey, care a folosit un pseudonim pentru a face rost de ele. Iar vina starului tocmai asta ar fi fost: a aprovizionat-o pe White cu medicamente periculoase, deşi ştia că acesta era predispusă la depresie şi a mai încercat, în trecut, să se sinucidă. Actorul s-a apărat susţinând că acel proces este o încercare a rudelor fostei iubite de a-l stoarce de bani, iar în februarie 2018, acuzele împotriva actorului au fost retrase. Nu şi amintirea acelui episod care, între noi fie vorba, i-a cam anulat lui Jim statutul de bărbat fatal. Deşi un anumit înţeles al cuvântului fatal i se potriveşte…

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG