Claudia Pătrăşcanu, primul mesaj după despărţire: ''Am învăţat să dansez cu durerea''

20 septembrie, 2019
1 claudia jpg jpeg

Claudia Pătrăşcanu înceacă să lase în urmă mariajul cu Gabi Bădălău şi să meargă mai departe. Deşi a lăsat tăcerea să vorbească după despărţire, artista publică acum un mesaj care trimite tot către fostul său soţ, omul care trebuia să îi vindece rănile, nu să îi provoace altele. Cei doi vor ajunge în curând la tribunal, acolo unde va fi pronunţat divorţul.

"M-am trezit în zori şi mi-am spus: Un om special nu îl recunoşti după chip, ci după suflet. Cel fără suflet nu are scrupule, nu are conştiinţă şi nu se iubeşte nici măcar pe el. Cel cu suflet, cel bun, este întotdeauna frumos din cap până în picioare! Nu înceta niciodată să crezi şi să speri, oricâte probleme ai avea, Dumnezeu nu te lasă.... îţi va trimite suficientă forţă peste a trece peste tot. Te uiţi în ochii copiilor şi vezi VIAŢA! Nu uita să te rogi în fiecare zi pentru că nici Dumnezeu nu uită să te trezească în fiecare dimineaţă. Nu lăsa răutăţile sau zgomotul celorlalţi să sugrume vocea ta interioară,îngrijeşte-ţi mai mult sufletul decât trupul, pentru că doar sufletul este veşnic, nu trupul! Aminteşte-ţi că te-ai născut ca să trăieşti frumos, liniştit, fără lacrimi şi durere, fără oamenii care nu te respectă şi nu cunosc sentimentul de iubire", a scris solista pe un cont de socializare.

Claudia îşi va cânta suferinţa într-o piesă. "Dacă vreodată te întrebi de ce D-zeu te face să treci prin lucruri grele este pentru că El ştie că vei reuşi! Fruntea sus, curaj mult, zâmbetul pe buze şi nu uita niciodată cine eşti, să nu laşi oamenii să te transforme. Trăieşte frumos, caută să însemni ceva bun, o poţi lua de la început ori de câte ori va trebui! Sunt multe femei care se vor regăsi în piesa pe care o voi lansa curând aşa că toate trăirile mele vor fi cântate chiar de mine! Am început cu primul vers şi termin aşa: Am învăţat să dansez cu durerea!", a adăugat frumoasa brunetă.



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg