News

Colin Farrell: "N-am mai fost cu o femeie de 4 ani!"

de admin

Fanele focosului irlandez au fost uluite de declaraţia lui atât de sinceră. Tocmai Colin n-are parte de iubirea femeilor? Tocmai unul dintre donjuanii Irlandei? Iată ce a declarat ieri actorul de 38 de ani pentru "Sunday Times"

Desigur, dacă ne gândim la finele aşternuturi ale lui Colin, suntem convinşi că acolo face ce face şi are parte de acţiunea necesară. În declaraţia lui, el se referea, însă, la un rendez-vous în adevăratul sens al cuvântului. Căci sentimental, cuceritorul star nu stă bine deloc. "Nu am mai avut un date de foarte multă vreme", a declarat Farrell, amintindu-şi că ultima dată asta s-a întâmplat în urmă cu patru ani.

"Pur şi simplu nu se întâmplă lucruri pentru mine pe partea asta, având în vedere că am o viaţă destul de plină: mă împart între filme şi copii", a explicat el, referindu-se la cei doi băieţi ai lui, James, de 11 ani, şi Henry, de 5 ani, de care are grijă. "Ştiu că nu spun ceea ce şi-ar dori oamenii să audă despre mine, dar acesta este purul adevăr! În realitate, când ai copii, nu mai este vorba doar despre propria persoană, ceea ce, de fapt, e o uşurare. Este vorba despre cum îţi ajuţi copiii să-şi găsească locul în această lume mare. Nu mai sunt eu în centrul atenţiei, ceea ce mă scapă de presiunea de a trăi la înălţimea anumitor aşteptări!" Cu asemenea declaraţii de tătic grijuliu, irlandezul cel sexy tocmai a cucerit şi mai multe inimi!

Foto: WENN