Conducerea Casei Regale va fi preluată de Principesa Margareta

10 noiembrie, 2017
Principesa Margareta Moştenitoare jpeg

Pe fondul agravării stării de sănătate a Regelui Mihai, dar şi al scandalului provocat de intenţia fostului Principe Nicolae de a-şi vedea cu orice preţ bunicul, Casa Regală a prezentat linia de succesiune.

image

Conform informaţiilor, şeful actual al Casei Regale este Regele Mihai, iar moştenitor este principesa Margareta, următoarea în linia de succesiune fiind principesa Elena.

"Titlurile Membrilor Casei Regale a Romaniei, precum şi Ordinea de Succesiune sunt determinate de Normele Organice ale Casei Regale a României. Astfel, potrivit acestora, Şeful actual al Casei Regale a României este Majestatea Sa Mihai I, Rege al României (jure sanguinis). Actualul Moştenitor la Şefia Casei Regale a României este Alteţa Sa Regală Margareta, Principesa Moştenitoare a României (jure sanguinis), care va fi de acum înainte şi va rămane după decesul Majestăţii Sale Regelui Custode al Coroanei României (ad personam). Actualul consort al Moştenitoarei la Şefia Casei Regale a Romaniei este Alteta Sa Regala Radu, Principe al Romaniei (ad personam)", anunţă Casa Regală.

Membrii Casei Regale a României sunt următorii: Alteţa Sa Regala Elena, Principesa României (jure sanguinis); Alteta Sa Regală Sofia, Principesa Romaniei (jure sanguinis); Alteta Sa Regală Maria, Principesa Romaniei (jure sanguinis). "Soţii si copiii Alteţelor Lor Regale Principesele nu deţin titluri personale", precizează Casa Regală.

'Ordinea de succesiune la tron şi la şefia Casei Regale a României este bazată pe principiul primogeniturii cu preferinţă masculină, Normele Organice abrogând astfel principiul salic al primogeniturii masculine absolute, cu excluderea femeilor şi a descendenţilor lor", menţionează Casa Regală.

Practic, în prezent, succesiunea este următoarea:

1. ASR Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României;

2. ASR Principesa Elena a României;

3. Elisabeta Karina de Roumanie;

4. ASR Principesa Sofia a României;

5.  ASR Principesa Maria a României.

Modificări ale acesteia pot fi făcute prin decizia Şefului Casei Regale a României.



Recente pe Ok! Magazine

Regina Camilla, Joia Mare, Profimedia (2) jpg
Regele Charles, mesaj de Paște, Profimedia jpg
Charles și William, Getty (2) jpg
Meghan Markle și Prințul Harry 1 jpg
Hugh Grosvenor si Printul William   Getty Images jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages, Instagram jpg
Prințul Harry, Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton vaccin colaj jpg
Regele Felipe, Regina Letizia și Leonor, de Ziua Spaniei foto GettyImages 1731552999 jpg
Regina Camilla foto Getty Images (2) jpg
Prințul Archie și Prințesa Lilibet jpg
Regele Charles în audiențe, Profimedia jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
FotoJetEugenie și Beatrice jpg
Printese si regine cu probleme de sanatate si cumpene   Casa Regala jpg
Margareta a României cu surorile Sofia și Maria Facebook jpg
Harry, Charles, Peter Phillips, Anne, Andrew și Edward la înmormântarea Reginei în 2022, GettyImages jpg
pippa kate jpeg