"Conjugat la feminin” - o carte motivaţională, numai bună de citit în vacanţă

31 iulie, 2017
SM 1 jpeg

Dacă te pregăteşti de vacanţă şi încă nu ţi-ai făcut bagajul, iată o carte care poate fi savurată cu siguranţă pe sezlong sau în călătoriile tale din această vară. "Conjugat la feminin” este cartea de debut a scriitoarei Simona Muscă.

"Este un discurs pentru femeile de pretutindeni. Un discurs adresat temerilor, iubirilor, visurilor, ambiţiilor, deznădejdilor sau planurilor oricărei femei pe care am întâlnit-o sau nu până acum. “Conjugat la feminin" este un discurs subiectiv, relatat cu cerneala sincerităţii şi a asumării totale – spune autoarea cărţii.

image

"Cartea mea de debut nu este nici un roman, nici o biografie, nici o carte motivaţională, dar ar putea fi un mix între ele. Am scris despre oamenii care muncesc din greu şi despre leneşi, despre tinerii talentaţi, despre bunul simţ şi bunele maniere, despre nunţi şi divorţuri, despre amante şi despre iubiri", declară Simona Muscă.

Credit foto: Aurel Serban



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro (1) jpg
Top 7 schimbari care te intineresc dupa 35 de ani jpg
Câine, Pexels (1) jpg
Emme, stânga, fiica lui J Lo și dreapta fiica lui Ben Affleck, Seraphina, Profimedia jpg
George Nicolescu (1) jpg
Rapid și SOS Satele 3 jpg
Penelope Cruz, Profimedia (3) jpg
okmagazine (2) jpg
cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG