Controversata viaţă amoroasă a lui Stephanie de Monaco, fiica lui Grace Kelly. S-a iubit cu fiul lui Alain Delon şi cu cel al lui Jean Paul Belmondo şi a divorţat de două ori

29 iunie, 2020
1 screenshot 2020 06 29 at 12 27 23 png png

Moştenind carisma şi frumuseţea mamei ei, actriţă la Hollywood, Stephanie de Monaco nu a ajuns să joace în filme, dar are deja o viaţă cum numai în filme vedem. Însă, spre deosebire de mama ei, viaţa sa amoroasă a fost extrem de turbulentă şi a lăsat urme adânci...

Şi-a sfidat tatăl, descendent al dinastiei Grimaldi, a încălcat toate regulile şi protocoalele regale şi s-a lăsat ghidată de pofta inimii. Înainte de primul său mariaj, Stephanie a avut aventuri şi relaţii cu oameni cu nume sonore sau cu persoane influente precum: pilotul de curse Paul Belmondo, fiul celebrului actor Jean Paul Belmondo, Anthony Delon, fiul lui Alain Delon, proprietarul de club Mario Jutard sau actorul Rob Lowe. Iar după aceste poveşti de dragoste eşuate, a trecut la alt nivel, la faza bodyguarzi şi circari.

Stephanie, alături de mama ei, Grace Kelly şi de tatăl ei, Prinţul Rainier
Stephanie, alături de mama ei, Grace Kelly şi de tatăl ei, Prinţul Rainier

La 16 ani, Stephanie se îndrăgostea de Paul Belmondo, fiul lui Jean Paul Belmondo, care era pasionat de cursele de maşini. Aceasta şi-a sfidat familia, care o vedea studiind la o prestigioasă şcoală de modă din Paris, susţinând că şcoala mai poate aştepta, deoarece ea vrea să înveţe să piloteze alături de Paul. Stephanie şi mama ei, Grace de Monaco, au avut o ceartă foarte mare la reşedinţa regală din Roc Agel, iar la întoarcerea la Monaco, Grace trebuia să plece cu maşina, neplăcându-i, însă, să conducă.  A susţinut că nu doreşte şofer, deoarece vrea să vorbească tot drumul cu fiica ei despre viaţa personală care ducea la defăimarea familiei regale. Chiar înainte de intrarea în Principat, Roverul 3500 a ieşit de pe carosabil, rostogolindu-se într-o livadă. Stephanie, rănită, a reuşit să se elibereze din autoturism, cerând ajutor. Mama ei a fost transportată de urgenţă la spital, cu răni grave şi inconştientă. A doua zi, pe 14 septembrie 1982, aceasta era deconectată de la aparate şi declarată moartă. Din cauza rănilor, fiica ei, Stephanie, nu a participat la înmormântare. 

Stephanie alături de Paul Belmondo
Stephanie alături de Paul Belmondo

Sprijinul său după această dramă a fost Paul Belmondo, tocmai cel din cauza căruia ea şi mama ei se certau. Doi ani mai târziu, în 1984, Prinţesa Rebelă, cum era numită, îl părăsea pe Belmondo pentru, Anthony Delon, fiul lui Alain Delon. Se pare că aceasta chiar îl înşelase pe Paul cu Anthony, fiind surprinsă pe un ski - jet alături de noua cucerire. Paul a fost nevoit să părăsească apartamentul din Paris în care locuiau împreună, însă dragostea ei pentru cursele de maşini au continuat chiar şi după separarea de Paul şi chiar de Anthony, având o aventură cu pilotul de formula 1, Alain Proust

Prinţesa l-a părăsit pe Paul Belmondo pentru fiul lui Alain Delon, Anthony Delon.
Prinţesa l-a părăsit pe Paul Belmondo pentru fiul lui Alain Delon, Anthony Delon.

După alte câteva relaţii cu Stephane Labelle, Felipe de Liege, John John Kennedy şi Miguel Bose au urmat relaţii mai lungi şi la fel de dureroase pentru tatăl ei, rămas văduv. Căci se pare că viaţa ei plină de ambiţii şi relaţii nepotrivite se datorează dramei trăite odată cu moartea mamei ei.

În 1995, Stephanie se căsătorea cu Daniel Ducruet, fostul ei bodyguard, care a devenit tatăl a doi dintre copiii ei: Louis şi Pauline. La început, Prinţul Rainier a fost oripilat de decizia fiicei lui, nu doar pentru că acesta era, practic, angajatul ei, ci şi pentru că el şi-a părăsit iubita de la acea vreme pe când aceasta era gravidă în şase luni. Nu a durat mult şi Stephanie a rămas şi ea însărcinată. De altfel, ambii lor copii s-au născut în afara căsătoriei, deoarece prinţul nu l-a acceptat pe Daniel drept ginere decât târziu.

Stephanie şi Ducruet au ignorat dorinţa prinţului Rainier şi s-au căsătorit în 1995
Stephanie şi Ducruet au ignorat dorinţa prinţului Rainier şi s-au căsătorit în 1995

Acesta l-a condiţionat să semneze un acord prenupţial prin care renunţa, în caz de divorţ, la drepturile asupra copiilor şi se angaja să înveţe protocolul regal. Timpul a dovedit, însă, că Prinţul Rainier l-a mirosit pe Don-Juan-ul Ducruet, acesta înşelând-o pe Stephanie la scurt timp după nuntă cu Miss Nude Belgia, fiind, ulterior, izgonit de la palat şi, mai mult, dat afară din Principatul Monaco.Prinţesa înşelată şi-a revenit destul de rapid în braţele unui alt bodyguard de la Palat, Jean-Raymond Gottlieb, relaţie care nu a fost niciodată confirmată, ţinută secret de teama unui alt eşec public.

Camille împreună cu tatăl ei, renegatul Jean-Raumond Gottlieb.
Camille împreună cu tatăl ei, renegatul Jean-Raumond Gottlieb.

Al treilea copil al lui Stephanie, Camille, se năştea în 1998, însă aceasta refuza să îi treacă tatăl pe certificatul de naştere. S-a zvonit mult timp că Gottlieb ar fi tatăl ei, până când Camille a confirmat, postând pe Instagram o poza cu acesta. Deoarece părinţii ei nu s-au căsătorit niciodată, ea nu are dreptul la tron. Camille este recunoscută ca semănând cel mai bine cu bunica ei, Grace Kelly. 

A urmat perioada circarilor pentru Stephanie, un acrobat la circ şi un dresor de elefanţi, Franco Knie. Pe cel din urmă l-a cunoscut pe când avea 37 de ani, când i-a înmânat un premiu pentru Cel mai bun îmblânzitor de animale la Monaco Circus Festival în 1997. Acesta era cu 10 ani mai mare decât Stephanie. La fel de rebelă ca în tinereţe, prinţesa a ignorat rugăminţile tatălui ei şi s-a mutat împreună cu cei trei copii într-o caravană la Zürich, Franco părăsindu-şi soţia, care a căzut în depresie şi a refuzat să îi acorde, acestuia, divorţul. Acesta a fost, de altfel, unul dintre motivele pentru care s-au şi despărţit, dar şi din cauza dificultăţilor apărute în ceea ce priveşte sistemului educaţional de acolo, dar şi viaţa pe drumuri într-o caravană. Aşadar, relaţia lor s-a sfârşit după 18 luni. 

Însă fascinaţia prinţesei pentru circari nu s-a oprit odată cu această despărţire, căci următoarea sa relaţie a fost cu Adans Lopez Peres, un acrobat portughez, membru al ansamblului lui Franco. Cei doi s-au căsătorit în 2002 într-o ceremonie intimă în Elveţia, fără membrii ai familiilor celor doi. Revolta a apărut iar în inima prinţului Rainier, care se zvoneşte că ar fi tăiat-o din testament, luându-i suma de 2 miliarde $ care i se cuvenea şi intenţiona să nu mai lase niciunul dintre copiii ei să urce la conducerea Principatului.

Stephanie alături de fraţii Lopez, cu cel din stânga căsătorindu-se.
Stephanie alături de fraţii Lopez, cu cel din stânga căsătorindu-se.

Se pare că acesta s-a răzgândit după ce, la un an de la căsătorie, Adans şi Stephanie au divorţat. În 2005, Prinţul Rainier se stingea din viaţă, nemulţumit de universul amoros în care fiica sa a ales să trăiască. 



Recente pe Ok! Magazine

Regele Felipe și a vizitat fiica în Armată jpg
FotoJet Meg și Wallis jpg
Harry si Meghan GETTY jpg
Printesa Kate Middleton si Rose Hanbury   profimedia 0292149997 jpg
Majestatea Sa Margareta si Principele Radu, in turneu european la 100 de ani dupa Regele Ferdinand si Regina Maria   Casa Regala jpg
Kate si William in Windsor  jpg
Regele Charles jpg
Kate Middleton și Prințul William, Foto Profimedia jpg
printul louis (6) jpg
Charles, Profimedia jpg
Prințul Albert de Monaco și Prințesa Charlene în Alsace Foto Casa Regala 1 jpg
Regina Maxima și Regele Willem Alexander fac voluntariat, Profimedia (7) jpg
Zara înainte și acum foto Profimedia jpg
Kate Middleton și Louis, Getty jpg
FotoJetSpencer Kate jpg
Lady Ghika St  Patrick's Day Parade Profimedia (4) jpg
Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Prințul William și Regina Camilla la slujba Commonwealth pe 11 martie 2024, la Londra, Getty Images (1) jpg