Copilăria lui Marlon Brando cu un tată violent şi o mamă alcoolică, dispuşi să se culce oricând cu oricine. Ce fel de tată a fost actorul pentru cei 11 copii ai lui

6 februarie, 2021
1 aaaaaaaaaaaa jpg jpeg

Tatăl marelui actor şi-a criticat tot timpul fiul şi îşi vărsa nervii pe mama regretatului actor şi pe el cu fiecare ocazie ivită, în timp ce cea care-i dăduse viaţă îşi petrecerea zilele şi nopţile înecându-şi amarul în alcool. O copilărie de coşmar!

Marlon Brando a fost unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood. A lucrat aproape 60 de ani în industria cinematografică, excelând în filme precum The Godfather şi A Streetcar Named Desire. Însă realizările lui profesionale au fost umbrite de problemele întâmpinate în viaţa privată. Un Don Juan veritabil, Brando a avut 11 copii, trei făcuţi cu menajera, trei proveniţi din relaţii extraconjugale şi restul de cinci i-a conceput cu soţiile pe care le-a avut.

ddddddddd jpg jpeg

Unele dintre cele mai bune interpretări de-ale lui pe marele ecran au necesitat exprimarea unei furii aproape palpabile şi-a suferinţei vădite, sentimente pe care le cunoştea foarte bine din casa părintească, unde a crescut fără ca părinţilor lui să le pese prea mult de el.

Părinţi denaturaţi

Tatăl actorului era Marlon Brando Sr., un muncitor din industria chimică, şi Dorothy Julia. Născut în 1924, Marlon a fost victima părinţilor lui, care îşi vărsau toate nemulţumirile şi toată furia lor pe el. Brando Sr. avea adesea crize de furie, în care îi critica la nesfârşit pe cei din casă, adică pe soţia lui şi pe copil. Şi, în timp ce Julia a apelat la alcool pentru a-şi găsi alinarea, Marlon a ţinut totul în el.

„Brando a avut un tată distant şi furios şi o mamă lipsită complet de perspectivă. Amândoi alcoolici şi promiscui din punct de vedere sexual, iar el n-avea cum rateze felul lor problematic de-a fi”, a publicat, la un moment dat, revista Time. În autobiografia lui, Songs My Mother Taught Me, Marlon a confirmat cât de gravă era situaţia pe vremea când era doar un copil: „Dacă tatăl meu ar mai trăi, nici nu ştiu ce i-aş face. După ce a murit, mă gândeam «Doamne, mai lasă-l în viaţă doar 8 secunde, pentru că vreau să-i rup maxilarul».”

bbbbbbbbbbbbbbbbb jpg jpeg

În documentarul Listen to Me Marlon până şi tatăl actorului a recunoscut relaţia tensionată dintre ei. Întrebat dacă fiul lui a fost un copil dificil, seniorul a răspuns: „Cred că a avut ceva mai multe probleme cu părinţii lui decât restul copiilor.” În casetele pe care superstarul hollywoodian le-a lăsat după moartea sa, acesta a precizat câteva lucruri esenţiale: „Tata era dur. Se bătea prin baruri, era un om fără prea multă iubire în el. Stătea departe de casă, bea şi se culca cu oricine-i pica la pat. Obişnuia să mă pălmuiască fără niciun motiv.”

În timp ce tatăl îşi făcea de cap pe unde voia, Julia de-abia dacă se ridica de la bar. Actorul obişnuia să meargă cu fraţii lui ca să-şi culeagă mama de prin baruri şi să o aducă acasă. Asemenea rutină avea să-şi pună amprenta asupra copilului Marlon, care s-a transformat într-un adolescent-problemă.

Persecutat de tată

“Ajunsesem să câştig mai mulţi bani în şase luni decât el în 10 ani şi asta tot nu era destul pentru el, care-mi tot amintea ce ratat eram”, spunea actorul în casetele pe care le-a lăsat mărturie a coşmarului prin care a trecut.

Şi-a mai amintit despre momentul în care şi-a ameninţat propriul tată: „Odată tata îi trăgea pumni mamei şi am fugit sus spre camera în care se întâmpla asta. Aveam atâta adrenalină! M-am uitat la el şi i-am spus că dacă o mai loveşte o singură dată, îl omor”. Brando şi-a canalizat toată suferinţa şi frustrarea în actorie, însă n-a fost de-ajuns să scape complet de sentimentele care clocoteau în el.

ccccccccc jpg jpeg

Cu toate că nu şi-a dorit asta, lipsa dragostei şi a atenţiei pe care o experimentase în copilărie a transferat-o direct celor 11 copii ai lui. După ce fiul lui cel mare, Christian, l-a omorât pe iubitul surorii lui vitrege, actorul a recunoscut: „Cred că am dat-o în bară ca tată.”



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg