Corina Chiriac, despre minunile trăite: "Am avut probleme mari de sănătate"

Actualizat:
1 cori jpg jpeg

Are convingerea că rugăciunea poate face minuni atunci când viaţa te încearcă. De aceea, a şi scris o carte  în care îşi poveşteşte propriile experienţe, Minunile trăite. „A fost o perioadă lungă de aproape un an în care eu am stat efectiv la calculator de la 11 dimineaţa până la 11 seara cu pauze foarte scurte. Aveam ciorne, caiete, notiţe ca să nu uit. nu este o carte religioasă, nu despre asta este vorba. Ţelul cărţii e să convingă un om tânăr să apeleze la o forţă divină atunci când are nevoie de ajutor.

Eu mi-am dat seama pe la 30-40 de ani. Dacă aş putea convinge pe cineva mai tânăr, ar fi incredibil. Unul din motivele majore pentru care îl iubesc pe Dumnezeu este că El nu ne obligă să îl acceptăm, dar ar fi incredibil să îl primesc în viaţa mea şi să Îl invit la mine.”, povesteşte Corina Chiriac..

Artista crede că în procesul de vindecare cel mai mult contează ajutorul divin.

“Foarte mulţi oameni se vindecă, dar pun seama pe nişte medicamente. Cel mai simplu mod de a apela la Dumnezeu este să îl rogi să îşi facă prezenţa în jurul tău cu ceva ca o rugăminte. Cel mai greu a fost când am fost internată şi am avut  probleme mari de sănătate, dar m-am vindecat după trei luni. Nu vrei să retrăieşti un moment atât de greu. Mi-am adus aminte detalii extrem de dureroase când am scris cartea.​”, a mai spus Corina Chiriac.

A fost o femeie iubită şi dorită, dar despre existenţa multora dintre admiratori a aflat mult mai târziu. Astăzi nu îşi împarte viaţa cu nimeni, dar, într-un fel, e resemnată. „ S-ar putea să nu fi întâlnit un suflet pereche. Am călătorit mult, am avut mulţi colegi, nu se punea problema de relaţii de durată. Am ales întotdeauna cariera. M-am gândit că o mare iubire se poate transforma după şase luni într-o corvoadă. Viaţa e o suită de alegeri. Am căutat iubirea toată viaţa, nu mă refer aici la iubirea senzuala, ci la cea sufletească. Foarte multe inimi care au fost date gata nu mi-au spus la vremea respectivă, au preferat să sufere în tăcere. Am aflat după 30 de ani ce îndrăgostiţi au fost de mine”, îmi mărturiseşte artista, vizibil amuzată de situaţie. Despre momentele care i-au marcat existenţa, dar pe care a avut tăria să le depăşească, Corina Chiriac relatează şi în cartea sa,”Căutând iubirea”: „Mi-am amintit de anii mei de depresie şi am înţeles de ce i-am trăit: pentru că fusesem refuzată. Nu mai contează nici de ce, nici de către cine. Nici în ce context. În refuz constă respingerea. Mai ales în refuzul uscat. Refuzul uscat este egal cu veninul lichid. Sunt oameni pe care refuzul îi determină la agresivitate, de parcă toată fiertura veninului injectat s-ar înmulţi în sângele nostru până la  explozie. Şi sunt oameni pe care refuzul îi striveşte emoţional tot aşa cum te-ai lovi în fugă de o stâncă. Iar durerea amorteşte în timp toată persoana lovită”. Puvestea Corina Chiriac.



Recente pe Ok! Magazine

Nadia 2 jpeg
Teo Trandafir în lacrimi la podcast cu fiica sa, Maia   captură de ecran (1) png
dare to shine 3 jpg
Rupert Everett și Natasha Richardson   Getty Images, Profimedia jpg
banner carmen bruma jpg
Andreea Marin, strălucitoare aseară la prezentarea de modă Elena Perseil  Ce vedete au urcat pe podium!
Michelle Pfeiffer,  profimedia 1107197315 jpg
Dua Lipa și Callum Turner sunt, oficial, căsătoriți, Foto Ray Collins (3) jpg
Alessandra Stoicescu si Sara foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Nadia Comăneci, Bart Conner cu Andreea Răducan și Monica Roșu   FOTO Facebook jpg
Pamela Anderson și Tom Cruise Getty Images jpg
mame la 50 de ani  jpg
Sanda Țăranu a murit   FOTO TVR Cultural jpg
Heidi Klum, GettyImages (7) jpg
soldat roman din serialul Spartacus House of Ashur   profimedia 1061591904 jpg
Emma Morano, Profimedia (2) jpg
Jennifer Lopez, premiera Office Romance, Profimedia (1) jpg
FotoJet (70) jpg