Cosmin Cernat a rămas fără Exatlon, dar nu e în cărţi nici pentru „Survivor România”. Ce prezentator are reality showul

9 ianuarie, 2020
1 cosmin cernat 9139 47955600 jpg jpeg

Dan Cruceru va fi prezentatorul „Survivor România”, reality showul care trimite numeroase vedete în competiţie.  Deşi se credea că cel care va prelua frâiele prezentării va fi Cosmin Cernat, asta după ce Exatlon a ieşit din competiţie, iată că o surpriză de ultim moment răstoarnă acest prognostic.

Cruceru a prezentat două emisiuni: „Focus Monden” şi „Poveştiri adevărate” , iar din 2014 s-a dedicat proiectului personal „Taticool”, un mix de blog de parenting modern şi e-commerce

cruceru jpg jpeg

„Sunt onorat să fiu implicat într-un reality iconic, de asemenea, foarte bucuros să am parte de o experienţă extraordinară, într-un peisaj de o frumuseţe ieşită din comun. Sunt nerabdător să îi cunosc pe concurenţi, vor avea parte de o competiţie extrem de dură, pentru că vor fi ca nişte naufragiaţi în jungla din Republica Dominicană. Să-ţi construieşti singur adăpost, să îţi procuri singur hrana din ceea ce îţi oferă natura şi să nu ai parte de nimic din confortul cu care erai obişnuit, toate acestea mi se par nişte adevărate pietre de încercare. La care se adaugă imposibilitatea de a ţine legătura cu familia, cu cei dragi. Telespectatorii vor avea parte de o competiţie sută la sută reală, încărcată de dramatism, depăşirea limitelor, camaraderie şi dorinţa de a fi cel mai bun”, spune Dan Cruceru.



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg