Costume de baie: tendinţe cromatice 2021

29 iulie, 2021
1 baie11 jpg jpeg

Culoarea este caracteristica perceptibilă a luminii, iar lumina este energie. Prin urmare, şi culoarea este o formă de energie. Anul 2021, contrar aşteptărilor, nu se defineşte prin culori îndrăzneţe şi strălucitoare, ci prin culori liniştitoare. Tendinţa în modă nu este una futuristă, ci minimalistă, totul reducându-se la armonie.

Astfel că nuanţele naturale vor fi amestecate cu tonuri deschise, în timp ce tonurile neon se vor purta în variante simple. Nu degeaba culorile anului 2021 alese de Institutul Pantone sunt griul suprem şi galbenul iluminat. Două culori menite să redea calmul şi speranţa.

Însă, ce tendinţe cromatice se poată în anul 2021 la costumele de baie? Hai să aruncăm rapid o privire. 

Galbenul iluminat 

Specialiştii declară că această nuanţă de galben este pata de culoare de care ai nevoie în anul 2021. Mai mult decât atât, ea este menită să aducă speranţă, bunăstare şi încredere, având în vedere evenimentele anului trecut. Se spune că în combinaţie cu griul suprem reprezintă razele intense ale soarelui care apar de îndată ce norii se risipesc. 

Un costum de baie galben iluminat nu numai că îţi va contura aspectul modern, ci îţi va pune în lumină şi bronzul. Te vei integra perfect în peisajul maritim, iar soarele te va invidia!

Griul suprem 

Această nuanţă de gri emană siguranţă şi optimism. Fie că alegi costume de baie întregi sau în două piese, griul suprem îţi va conferi o alură de eleganţă şi discreţie. Totodată, dacă eşti o persoană care nu se îndepărtează de nuanţele monocrome poţi să alegi această culoare liniştită. Tonul uşor închis se potriveşte tuturor tipurilor de piele. Aşa că nu-ţi face griji. Te va prinde de minune! 

3 baie12 jpg jpeg

Albastru pudrat 

Când priveşti o astfel de culoare n-are cum să nu te liniştească, ba chiar să te revigoreze. Nuanţele pastelate de albastru exprimă, în general, o stare de bunăstare, conferind strălucire. De asemenea, aminteşte de felul în care se vede cerul într-o zi senină şi însorită. 

Un costum de baie în ton nautic va atrage privirile cu siguranţă. Poţi opta chiar şi pentru varianta metalică a culorii. Este de-a dreptul - wow! 

Verde cenuşiu 

Verdele cenuşiu este o nuanţă pastelată care reliefează elementele din natură şi denotă un caracter spontan. Totodată, este o culoare universală şi poate fi purtată indiferent dacă ai subtonuri reci sau calde. 

Un costum de baie verde cenuşiu merge perfect cu o piele deschisă la culoare. Poţi opta şi pentru un mix de culori, mai ales că este vară. Fii îndrăzneaţă!

4 baie14 jpg jpeg

Ruginiul

Inspirat din culoarea pământului, ruginiul surprinde echilibrul şi armonia. De fapt este o variaţie a portocaliului, sugerând belşugul şi căldura. 

Chiar dacă această culoare este mai des întâlnită în paletele culorilor de toamnă, tonul pământesc nu s-a lăsat mai prejos în acest an.

Vedetele adoră ruginiul pentru că le conturează caracterul îndrăzneţ şi feminin. În plus, le scoate în evidenţă senzualitatea. Iar costumul de baie - cu atât mai mult! Sunt o mulţime de modele de costume de baie ruginii ce conferă un aer seducător oricărei femei care alege să le poarte. 

Verdele turcoaz 

Linişte şi calm - cea mai bună definiţie dată verdelui turcoaz. Este o culoare sofisticată, ilustrând locurile întunecate şi lipsite de agitaţie ale naturii. Întruneşte atât dinamismul, cât şi subtilitatea. 

Un costum de baie verde turcoaz oferă un aer tineresc. Asortându-l cu nişte bijuterii îi vei conferi rafinament. 

Coralul ars

Coralul ars se află în spectrul dintre portocaliu şi roşu. Este o nuanţă ce emană confort şi familiaritate. Se spune că denotă o doză de misticism şi mister, mai ales că este o culoare care se găseşte pe fundul oceanului. 

Dacă vrei să aduci un aer fresh pe plajă şi o notă magică, optează pentru un costum de baie coral ars. Nuanţa neon îţi va evidenţia în mod deosebit bronzul. Vei străluci, nu altceva! 

Concluzii

Tendinţele cromatice din anul acesta sunt, în esenţă, o sumă a experienţelor anterioare. Cu alte cuvinte, în nebunia provocată de pandemie oamenii au redescoperit ceea ce este cu adevărat valoros - liniştea şi pacea. Nu este de mirare că aceste tendinţe cromatice sunt mult mai umanizate decât cele anterioare. Până la urmă, anul 2021 se defineşte prin raportare la două stări: încredere şi optimism. Iar culorile simt asta!



Recente pe Ok! Magazine

Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg