Crăciunul în copilărie: Laura & Alina Cosoi

21 decembrie, 2013
laura10 jpeg

În aşteptarea Moşului, rememorăm nostalgici gustul de turtă dulce al zilelor când eram copii şi ne strângeam lângă brad. Cu cât mai mulţi, cu atât mai frumos. De aceea am invitat câteva vedete să ne vorbească despre Sărbătoarea magică, aşa cum au

În aşteptarea Moşului, rememorăm nostalgici gustul de turtă dulce al zilelor când eram copii şi ne strângeam lângă brad. Cu cât mai mulţi, cu atât mai frumos. De aceea am invitat câteva vedete să ne vorbească despre Sărbătoarea magică, aşa cum au împărţit-o, când erau mici, cu fraţii şi surorile lor.

Care este cea mai frumoasă amintire de Crăciun, din copilărie?

Laura Serbările pe care le fă­ceam în familie. În fiecare an, de sărbători, pregăteam un moment în faţa bradului, cu colinde, poezii şi dans. Evident că pe acordurile colindelor ve­nea şi MoşCrăciun cu cadouri.

În copilărie cum vă înţelegeaţi? Eraţi apropiate sau mereu în competiţie?

Între noi două este o diferenţă de vârstă de un an, iar relaţia noastră de prietenie s-a construit şi consolidat pe parcurs. Suntem două firi foarte diferite, însă cam din ado­lescenţă pot spune că ne-am întâlnit cu adevărat în cea mai profundă relaţie nu numai de surori, ci şi de prietene.

image

Dacă l-ai întâlni pe Moş Crăciun, ce ai cere pentru sora ta acum?

Sănătate. Şi să rămânem la fel mult timp de acum încolo.

Care este cel mai frumos dar de Crăciun primit de la sora ta?

Cadoul de la 30 de ani. O brăţară din aur cu o cruciuliţă. Şi un mesaj emoţionant.

Alina locuieşte în continuare la Iaşi, din câte înţeleg. Domeniul său de activitate are legătură cu al tău?

Da, locuieşte în Iaşi. Ea e un manager, producător şi un organizator de evenimen­te foarte bun.

image

Cât de des vine în Bucureşti? Şi mai reuşiţi să vă adunaţi în familie de Sărbători?

Vorbim zilnic la telefon. De curând, Alina a fost la Bucureşti pentru nişte examene şi a stat cam o lună. Când putem, facem vacan­ţe împreună. Suntem, cum spuneam, foarte apropiate. Iar de Sărbători ne vedem mereu. Noi avem şi doi fraţi mai mici, aşa că ne reu­nim mereu de Crăciun.



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png