Crima de la Caracal a fost confirmată, iar Andreea Marin şi-a exprimat revolta: “Suntem sătui de incompetenţi, de scuze şi legi care ascund mizeria umană”
Din păcate, cel mai sumbru scenariu legat de adolescenta dispărută în Caracal s-a adeverit! Rezultatele celor de la IML susţin că rămăşiţele din casa lui Gheorghe Dincă sunt ale Alexandrei. În acest context, comentariile publicate de Andreea Marin, pe contul ei de Facebook, ating fiecare român care a stat, zilele acestea, cu sufletul la gură în aşteptarea deznodământului evenimentelor şocante de la Caracal.
“Când s-a întâmplat acest caz, nu eram în ţară şi îmi impusesem, timp de 3 zile, să mă rup de ştiri, de realitatea de zi cu zi cât mai mult posibil, pentru a-i dărui timpul şi atenţia mea copilului meu, pentru care plecasem într-o incursiune rară, demult visată şi planificată. M-am întors noaptea acasă şi a doua zi în zori m-am pregătit să plec spre Timişoara, cu treabă, de unde din nou seara mă întorceam spre Bucureşti. Aşa că am citit mult mai târziu această istorie dureroasă de mai jos, după ce am aflat-o din vorbele celor apropiaţi. Revolta interioară, identificarea cu durerea părinţilor, fiind şi eu părinte, mi-au adus nopţi nedormite şi un blocaj, pe care eu rar l-am trăit. Am fost incapabilă să formulez o opinie coerentă, ştiind că ea e umbrită de un acut sentiment de... întuneric, ca să folosesc un termen decent. Nu aş vrea să spun câte scenarii dezarmante îi trec unui părinte prin minte, când fără să vrea se gândeşte la situaţii prin care ar putea trece propriul copil. Ce dorinţă aprinsă de a întoarce lumea noastră cu susul în jos. Sentimente care nu mă onorează m-au traversat: furtună interioară, răzbunare ţinută în frâu ce oricum nu ar fi adus nimic bun, tot ce e mai sumbru, pur şi simplu, da, recunosc! Suntem sătui de incompetenţi, de scuze şi de legi care permit mizeriei umane să se ascundă după ele, atunci când nu îşi fac treaba până la capăt sau cum ar trebui. De indolenţi, de oameni fără suflete, de "şefi" la capătul celălalt al firului unde ar trebui să se afle cei demni de a găsi soluţii şi a-ţi dărui speranţă şi încredere. Un sistem în care nu treci de portar fiindcă se simte stăpân pe poarta în spatele căreia doarme, nicidecum nu păzeşte, un sistem în care <meşterul> se crede <specialist> sau <maestru> chiar şi când strică, în loc să repare, un sistem în care criminalul îşi alege ora convenabilă să atace, căci ştie că nu e nimeni care să se deranjeze pentru el până la 6 dimineaţa. Suntem sătui să plecăm capul şi să ne fie frică să ieşim pe stradă. Să spunem <săru'mâna> pentru prea puţin prost crescuţilor şi incompetenţilor. Suntem sătui să ne minţim că e pace, când legea supravieţuirii e mai perfidă uneori decât pe timp de război. Suntem sătui să nu ne simţim în siguranţă la noi acasă. Şi să ştim că există şi oameni buni în ţara asta, care însă nu au şansa pe care o merită, de cele mai multe ori, să decidă ce e bun şi sănătos pentru noi. Nu au susţinere, alianţe cu cine trebuie sau nu pleacă destul capul şi nu promit ce trebuie. Pun o întrebare: acestor <persoane> ce se aflau la celălalt capăt al firului când această fetiţă înspăimântată a sunat cerând ajutor, probabil părinţi şi ei, le e bine în propria piele, ştiind la ce a condus indiferenţa şi lipsa lor de omenie, pur şi simplu? Cum au fost sancţionaţi, pentru că au <ţinut linia ocupată> fără niciun rost? Cum se mai privesc în oglindă şi în ochii celor din jur?!”
foto - Facebook Andreea Marin
