Cristina Spătar vrea să fie iar „Regina R&B“

29 ianuarie, 2015
cristina spatar din nou regina rb scena 1 jpeg

Chiar dacă are soţul în închisoare, iar concertele nu mai sunt la fel de multe ca înainte, cântăreaţa are ambiţia de a-şi redobândi vechiul statut şi de a fi iarăşi difuzată pe radiouri în heavy rotation.

Chiar dacă are soţul în închisoare, iar concertele nu mai sunt la fel de multe ca înainte, cântăreaţa are ambiţia de a-şi redobândi vechiul statut şi de a fi iarăşi difuzată pe radiouri în heavy rotation.

După un 2014 ghinionist, Cristina Spătar e hotărâtă să se relanseze în muzică şi să-şi recâştige vechiul statut de „Regină R&B“. Pentru asta, cântăreaţa petrece mult timp în studioul de înregistrări, lucru care o face să mai uite de problemele de acasă.

image

„Încerc să depăşesc situaţia prin care trec cu demnitate, de aceea, chiar m-am implicat foarte mult în partea profesională a vieţii mele. Încerc să fac ceea ce ştiu, adică să cânt şi să transmit publicului toată sensibilitatea mea prin melodii frumoase. Să fiu pe scenă este foarte important pentru mine, simt că muzica mă reprezintă. De aceea, împreună cu o echipă de profesionişti, lucrăm la un single, care, cu siguranţă, va ajunge la sufletul oamenilor“, a declarat Cristina, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.

Rămasă singură acasă cu copiii, după ce soţul ei, Alin Ionescu, a fost arestat într-un dosar de evaziune fiscală, Cristina Spătar ştie că trebuie să redevină la fel de activă pe scenă cum era odinioară.

image

„După lansarea single-ului in martie, am în proiect să mai înregistrez încă o melodie R&B până în vară, doar este genul care mă caracterizează, iar în paralel, voi scoate un album de muzică populară cu maestrul Botgros“, a mai spus Cristina Spătar pentru WOWbiz.ro.

Foto: pagin oficială



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg