Cum a arătat Paştele pentru cele două fiice ale Regelui Mihai rămase în ţară, Margareta şi Maria

9 aprilie, 2018
BeFunky Collage jpeg

Atât Custodele Coroanei, cât şi sora sa mai mică au ales să sărbătorească anul acesta Învierea în ţară, dar nu la Palatul Elisabeta şi nici la Săvârşin.

image

Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au ajuns la Iaşi în Sâmbăta Mare, la prânz, fiind anunţat deja faptul că cei doi vor petrece Sfintele Sărbători Pascale în Moldova şi că vor lua lumină în noaptea de Înviere de la preoţii din Catedrala Mitropolitană din Iaşi, inaugurată cu 131 de ani în urmă de Regele Carol I şi de Regina Elisabeta. Slujba a fost oficiată de Înalt Preasfinţia Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Duminică,  cuplul regal a revenit la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pentru slujba din prima zi a Paştelui. Majestatea Sa şi Alteţa Sa Regală au fost, apoi, musafirii Înalt Preasfinţiei Sale Mitropolitului Teofan, la prânzul pascal.

În acest timp, Alteţa Sa Regală Principesa Maria a fost oaspetele Preasfinţiei Sale Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la slujba oficiată de Preasfinţia Sa în noaptea de Înviere. Alteţa Sa Regală s-a aflat pentru prima oară la Episcopia Giurgiului, la exact zece ani de când Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi ASR Principele Radu au participat la aceeaşi slujbă, în Sâmbăta Mare a anului 2008. Principesa Maria a fost însoţită la sărbătoarea pascală de la Giurgiu de membri ai Casei Majestăţii Sale Custodele Coroanei, în frunte cu directorul Casei, Ion Tucă, şi familia acestuia.

Foto: Daniel Angelescu/Casa Regală, Arcanu



Recente pe Ok! Magazine

Charles Harry si Meghan GETTY jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Irene Urdangarin, nepoata Regelui Felipe  profimedia 0831198343 jpg
Meghan si Harry au ramas fara Frogmore Cottage jpg
Cele 4 viitoare regine, Leonor, Amalia, Ingrid si Elisabeta jpg
Regina Letizia Regele Felipe profimedia 0866103621 jpg
Printul Joachim al Danemarcei si Printesa Marie   GettyImages 476990258 jpg
Maxima, Letizia, Amalia, Felipe și Willem la muzeul STRAAT, Profimedia (7) jpg
Prințul William prima apariție după Paște Foto Getty Images (1) jpg
Regina Letizia a Spaniei și Regina Maxima a Țărilor de Jos Foto Profimedia (1) jpg
Prințesa Charlotte și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
FotoJetSofia a Suediei jpg
Regina Letizia la dineul regal de la Amsterdam profimedia 0865800243 jpg
Printesa Martha Louise a Norvegiei si Durek Verrett jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Prințul Haakon al Norvegiei in SUA, aprilie 2024   Casa Regală 3 jpg
Regina Letizia profimedia 0865793910 jpg
Regina Maxima la dineul de stat din Amsterdam, Profimedia (4) jpg