Cum a încercat Charles să muşamalizeze furtul bunurilor Prinţesei Diana pentru a evita un scandal monstru

20 martie, 2018
Wedding Portrait of Prince Charles and Princess Diana jpeg

Majordomul Prinţesei Diana, Paul Burrell, este protagonistul unui scandal monstru care a fost muşamalizat timp de mai bine de 16 ani. Acum, detalii picante din viaţa regretatei Lady Di, dar şi a Prinţului Charles, ies la iveală. Care sunt dedesubturile acestui scandal şi cum a început totul, dar şi cum a încercat Prinţul Charles să ascundă furtul a sute de obiecte ale fostei sale soţii, totul pentru a păstra imaginea curată a Familiei Regale a Marii Britanii!

Majordomul lui Lady Di, alături de mama Dianei.

În ultima perioadă ies la iveală tot mai multe informaţii care au zdruncinat Casa Regală a Marii Britanii, informaţii pe care regalităţile le-ar fi vrut ascunse bine.

Cum a început totul? De vină este tocmai mâna dreaptă a lui Lady Di, fostul său majordom. În vârstă de 59 de ani, Paul Burrell, care apare în versiunea australiană a emisiunii „I’m A Celebrity”, a făcut dezvăluiri despre relaţia tensionată a „Prinţesei inimilor” cu mama sa, Frances Shand Kydd, Vicontesa Althorp, iar acum ies la iveală informaţii care au făcut dosarul unui proces de mare amploare.

Cum a început totul!

Pe 18 ianuarie 2001, la ora 6:50 dimineaţa, poliţia se prezenta la uşa fostului majordom al Dianei. Erau Inspectorul-şef Maxine de Brunner şi alţi trei ofiţeri de poliţie, care căutau obiectele dispărute ale Dianei, nişte lucruri cu o valoare inestimabilă. "Aveţi vreun obiect din Palatul Kensington în casă?", a fost întrebarea agenţilor. "Nu", minţea la acea vreme Paul Burrell. Imediat ce a fost arestat a început şi percheziţia la casa lui de lângă Runcorn, Cheshire. Ceea ce aveau să găsească detectivii era peste aşteptările lor. În locuinţa fostului om de încredere al Dianei erau o mulţime de picturi, desene, vase de porţelan şi fotografii care îi aparţinuseră Dianei şi copiilor ei, Harry şi William, dar şi obiecte intime.

image

Ba mai mult, chiar şi un birou de mahon inscripţionat cu mesajul "Înălţimea Sa Regală" a fost găsit în casa bărbatului. Nimeni nu ştie cum a făcut rost de toate acestea bunuri care i-au aparţinut Dianei, în ciuda faptului că el susţinea că le-a primit: "Prinţesa mi le-a dat  mie, spuse el, prăbuşindu-se într-un scaun şi începând să plângă.", se arată în documentele poliţiei.

Pe măsură ce căutările au continuat, poliţia a descoperit 2.000 de fotografii compormiţătoare, în unele dintre ele Prinţul Charles apărând în baie, iar Harry şi William erau pozaţi goi. Şi asta nu e nimic. S-au mai găsit 30 de fotografii cu Diana, semnate de aceasta, argintărie, o cutie care conţinea notiţele personale ale Dianei despre primele zile de şcoală ale lui William, dar şi scrisori intime trimise de prinţesă. Era plin de cutii care conţineau genţi, bluze, rochii, lenjerie de noapte, pantofi, costume şi pălării care i-au aparţinut Dianei, inclusiv o pălărie albastră cu panglici pe care o purtase în timpul vizitei sale cu Prinţul Charles în Coreea de Sud în anul 1992. Încă mirosea a parfumul ei, a consemnat detectivul şef.

În acea după-amiaza ofiţerii au umplut un camion de lucruri şi au trimis spre Londra 2.000 de articole pe care detectivul şef le-a considerat ca fiind obţinute în mod ilegal. După părerea lui, prinţesa nu ar fi înstrăinat niciodată aceste bunuri foarte intime şi, cu siguranţă, nu atât de multe. Fără un ordin de la Scotland Yard pentru a sigila casa, detectivii nu aveau ce să mai facă şi un număr destul de mare de lucruri ale Dianei au rămas la reşedinţa Burrell.

Chiar dacă au trecut aproape 16 ani de atunci, se pare că au existat tensiuni care au fost ascunse publicului. O anchetă făcută de DailyMail.co.uk a scos la iveală detalii picante despre un proces care ar fi putut păta imaginea Casei Regale. Jurnaliştii au luat legătura cu mai mulţi oameni care au lucrat la acest caz, în încercarea de a afla informaţii noi. Printre cele mai şocante dezvăluiri se numără cele referitoare la Prinţul Charles şi încercările făcute de acesta pentru a opri urmărirea penală a fostului majordom al Dianei, totul pentru a evita un scandal care putea izbucni odată cu procesul şi scoaterea la ieşirea la suprafaţă a unor informaţii compromiţătoare despre el şi Diana.

image

Iniţial, Burrell a lucrat atât pentru Diana, cât şi pentru Charles, apoi s-a mutat cu Lady Di la Palatul Kensington. A fost mâna dreaptă a Dianei şi martorul stărilor sale duse la extrem, un confident intim care ştia cele mai ascunse detalii despre viaţa amoroasă şi aventurile prinţesei. Burrell a devenit o celebritate după moartea Dianei, apărând la TV şi vorbind drespre episoade controversate din viaţa fostei sale şefe.

În 2001, vestea arestării lui Burrel a ajuns şi la urechile Prinţului Charles care voia ca totul să fie dat uitării pentru a nu scoate la iveală nişte informaţii compromiţătoare. Neştiind de valoarea furtului, Charles i-ar fi spus asistentului său, Mark Bolland, că probabil Burrell a furat anumite lucruri, motivând că "toţi fac asta". La doar câteva ore distanţă, Charles a devenit agitat pentru că ancheta poliţiei legată de ceea ce se întâmpla în interiorul palatului ar fi putut produce neplăceri familiei. Secretarul privat al lui Charles se confesa unui prieten:  "Avem o problemă teribilă cu acest om Burrell ... dar Prinţul de Wales va spune că i-a dat lucrurile şi că acţiunile lui Burrell au fost legale".

Ancheta era în plină desfăşurare. În timpul celei de-a doua intervievări, Burrell a fost întrebat: "Ai mai spus cuiva că ai lucrurile astea în proprietatea ta?". Răspunsul a fost unul negativ, continuând să susţină că  i-au fost dăruite de Prinţesa Diana. Desigur, avocatul lui Burrell nu credea că acest caz va ajunge vreodată la proces pentru că asta i-ar fi adus daune lui Charles: "Ei nu vor lăsa secretele lui Burrell să fie spuse în presă. Nu vor permite niciodată să fie judecaţi." Odată cu începerea unui proces, toate datele dosarului ar fi putut fi date publicităţii, ceea ce Casa Regală a Marii Britanii nu dorea.

Citeşte continuarea în pagina următoare!

3 Aprilie 2001

image

Paul Burrell îi trimitea Prinţului de Wales o scrisoare în care se oferea  să returneze unele dintre lucrurile Dianei, cu condiţia ca Charles să nu sprijine urmărirea penală. Cazul ar fi fost închis dacă sora lui Lady Di, Lady Sarah McCorquodale, moştenitoarea de drept a lucrurilor care i-au aparţinut Dianei, ar fi semnat declaraţiile de retragere a plângerii. Conform avocatei lui Charles, Prinţul nu ar fi putut să participe la subminarea sistemului juridic pentru că, dacă ar fi acceptat returnarea bunurilor în schimbul opririi anchetei, ar fi fost ca şi cum Palatul Buckingham ar fi participat la muşamalizarea cazului.

Totuşi, tăcerea reginei şi lipsa argumentelor lui Charles au făcut ca ancheta să avanseze. Lucrurile pe care Burrell le avea în posesie reprezentau o bombă cu ceas pentru regalităţi, el fiind martorul întâlnirilor secrete ale prinţului şi la convorbirile lui cu Camilla Parker din timpul căsătoriei, dar şi a întâlnirilor amoroase ale Dianei.

2 Mai

Ancheta poliţiei continua, detectivii urmărind şase videoclipuri găsite în casa lui Burrell, care o înfăţişau pe Diana vorbind despre cele mai intime detalii ale relaţiei sale cu Familia Regală, despre viaţa sexuală cu Charles, dar şi despre aventura sa cu un ofiţer de poliţie. Totul a fost înregistrat de Peter Settelen care, imediat după moartea Dianei, i-a cerut secretarei prinţesei să-i înapoieze 16 astfel de casete, de frică ca ele să nu intre  în posesia lui Burrell.

19 Iulie

image

Dacă fostul majordom era condamnat, el ar fi dezvăluit detalii din acele înregistrări. Prinţul Charles era acum dispus să facă orice pentru a evita un proces, mai ales că fiul lui, William, era un potenţial martor. Burrell ştia prea multe. Ar fi îndrăznit să povestească în instanţă despre folosirea cocainei de către Diana. Cel mai bun mod de a evita urmărirea penală pentru Burrell era să returneze bunurile furate.

24 Iulie Avocatul lui Charles se întâlnea cu Burrell. De fapt, nimănui nu-i pasă dacă el era vinovat sau nu, cu toţii se temeau de efectele pe care le-ar fi putut produce aflarea informaţiile intime despre ceea ce se întâmpla la palat.

3 August

Charles afla cu stupoare că 2.000 de obiecte aparţinând fostei sale soţii fuseseră confiscate din casa lui Burrell. După ce poliţiştii i-au adus mai multe dovezi, prinţul a fost întrebat dacă susţine ancheta: "Nu avem altă alternativă", a spus el, fără să-şi dorească să se ajungă la proces. Era între ciocan şi nicovală. În mod oficial trebuia să susţină procesul, dar în particular şi-ar fi dorit să se ajungă la o înţelegere silenţioasă. Un impediment era şi faptul că sora Dianei voia ca fostul majordom să fie dat în judecată. Doar Charles ar fi putut să o facă să se răzgândească.

În încercarea de a evita urmărirea penală, avocatul lui Burrell a înmânat poliţiei o declaraţie de 39 de pagini semnată de clientul său. Printre altele, el a descris relaţia apropiată cu Diana - cum îi furişa pe prietenii ei la Palatul Kensington şi cum îşi anula angajamentele publice pentru a se întâlni cu iubiţii ei. În plus, Burrell a sugerat că va spune totul despre vizitele nocturne ale Dianei în jurul lui Paddington, unde încerca să le convingă pe prostituate să renunţe la ceea ce făceau, oferindu-le bunuri de valoare. Chiar şi poliţia a considerat că, dacă Burrell ar face mărturii detaliate în instanţă legate de viaţa sexuală a Dianei, imaginea monarhiei ar fi fost grav afectată.

30 August

image

Prinţul Charles îi convoca pe cei care se ocupau de caz. "Cum poţi să fii sigur că aceste obiecte nu sunt cadouri?", l-a întrebat pe detectivul şef. Urmărirea penală ar fi trebuit oprită. "Nu există suficiente dovezi. Vrem bunurile înapoi fără prea multă agitaţie.", a spus reprezentantul lui Charles.

11 septembrie

Sora Dianei era informată despre evoluţia anchetei, reprezentanţii susţinând că poliţia nu are suficiente dovezi şi că acest caz ar trebui închis. De asemenea, ea a fost informată cu privire la temerile lui Charles că Burrell ar putea vorbi despere viaţa amoroasă a Dianei, dar şi despre furia sa legată de modul în care fusese tratată de Familia Regală. Cu toate acestea, Charles nu a reuşit să o determine pe sora Dianei, Sarah McCorquodale, să-şi schimbe părerea. "Sarah McCorquodale voia ca Burrell să fie pedepsit şi ca ancheta să meargă înainte. Nu era interesată de înţelegeri."

14 octombrie

Paul Burrell a fost acuzat că a furat 310 de articole care valorau aproape 4,5 milioane de lire sterline. Această ştirea a ţinut primele pagini ale ziarelor, accentuând îngrijorarea tot mai mare la palat. Chiar după moartea Dianei, Regina Elisabeta a II-a s-ar fi întâlnit cu fostul majordom, pe 13 februarie 2002, în timpul unei audienţe care a durat mai bine de jumătate de oră şi în care s-a discutat despre bunurile care i-au aparţinut regretatei prinţese, vizită care nu a putut fi dovedită.

30 octombrie

Decizia cea mai bună a fost ca procesul să se încheie. Charles a respirat uşurat. Toţi au spus că Burrell se va răzbuna, dar o va face cu stil. Aşa s-a şi întâmplat. Burrell a oferit declaraţii picante despre Charles şi Diana, iar mai târziu a povestit despre secretele Familiei Regale a Marii Britanii în cartea lui.

După proces, toată lumea a ieşit şifonată, mai puţin Charles. Poliţiştii care se ocupaseră de caz au fost acuzaţi de incompetenţă, detectivii au fost mustraţi. Chiar şi sora Dianei a regretat, susţinând însă că Familia Regală este de vină pentru tot: "Îmi pare atât de rău. Nu ar fi trebuit să îţi facă asta. E ruşinos. Te susţin. Prinţul Charles s-a înţeles cu Paul Burrell. Au fost de acord că procesul trebuie oprit cu trei condiţii. În primul rând, Burrell nu va menţiona anumite lucruri în cartea sa, în al doilea rând, ceea ce îi aparţinea lui William trebuia să-i fie înapoiat, iar al treilea lucru este unul pe care nu-l cunosc.", i-a spus ea detectivului şef.

Concluzia anchetei: nu au existat dovezi  care să sugereze că a fost o înţelegere între Prinţului Charles şi Burrell pentru ca procesul să se încheie. Până la urmă, Burrell a ieşit câştigat din această poveste. A făcut aproximativ 4 milioane de lire sterline din vânzarea cărţii sale, sugerând că există alte secrete pe care nu le-a dezvăluit şi, pe lângă asta, a devenit foarte cunoscut în presa internaţională.

Foto: Arhiva OK!



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Victoria a Suediei profimedia 0867505361 jpg
Kate Middleton și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
Regele Juan Carlos la regata   profimedia 0857530431 jpg
FotoJet Harry și Louis jpg
Prinţesa Haya de Iordaniei si Sarah Ferguson la evenimentul Fundatiei Maiden Factor   Instagram (7) jpg
Prințesa Beatrice și Edoardo Mapelli Mozzi, GettyImages jpg
Harry și William în uniforme, GettyImages jpg
Kate Middleton William Camilla și Charles foto GettyImages 1343663306 jpg
Prințul Louis Foto Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (2) jpg
Harry și Meghan profimedia 0801441590 jpg
Kate Middleton și Prințul William (1) jpg
Prințul Louis fotografie aniversară la 6 ani jpg
Lady Gabriella Kingston și Thomas Kingston, Profimedia jpg
Pippa, Carole și Kate Middleton, Profimedia (1) jpg
Kate Middleton și Louis  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg