Cum a reacţionat Prinţul William când s-a născut fratele lui, Harry. Care e relaţia dintre ei astăzi

7 iunie, 2020
1 charles jpg jpeg

Lady Diana îşi împlinea visul de a deveni pentru a doară mamă pe 15 septembrie 1984.

Atunci, Lady Diana l-a strâns în braţe pentru prima oară pe Prinţul Harry (35 de ani), fiul care avea să îi semene foarte mult, din nenumărate puncte de vedere. În dimineaţa următoare, fratele său mai mare, micul prinţ William (37 de ani), a fost lăsat să intre în Spitalul St. Mary din Paddington, Londra, alături de tată său, Prinţul Charles (71 de ani).

În timp ce micuţul alerga prin salon, Lady Diana s-a ridicat din pat şi i s-a adresat: „Will , dragul meu, vino aici. Apoi i l-a prezentat pe micuţul pe care îl avea în braţe, fratele lui Harry. Diana, Charles şi Harry au părăsit spitalul în aceeaşi zi, în timp ce William a plecat cu dădaca Barnes 15 minute mai târziu şi a fost întâmpinat de mulţimea venită să vadă noua figura regală.

"William s-a dus la copil ca o raţă la apă. Momentele acelea în care l-am văzut cum se bucura merită toţi banii. A urcat şi a ieşit din pătuţul lui Harry’’, i-ar fi spus Prinţul Charles unui angajat.

Bunicul Earl Spencer a prezis la acea vreme că cei doi fraţi vor fi foarte apropiaţi într-o zi. „Va fi minunat pentru William să aibă un însoţitor şi un coleg de joacă, dar şi pe cineva cu care  să se lupte. Sunt sigur că Harry va fi un frate foarte bun”. a spus Earl Spencer.

William şi Harry au devenit de nedespărţit de-a lungul anilor. Cu toate acestea, legătura strânsă dintre ei a fost testată la începutul acestui an , atunci când Harry şi Meghan (38 de ani) au părăsit Familia Regală Britanică. Potrivit expertului Katie Nicholl, cei doi au reuşit să depăşească situaţia critică şi astăzi vorbesc tot mai des. Cei doi par să facă eforturi să îşi repare relaţia fracturată, deşi despărţirea dintre ei nu s-a petrecut în termeni amiabili. O sursă remarca cum relaţia lor odată strânsă a fost „definitiv schimbată”. Momentul în care tatăl lor a fost diagnosticat cu coronavirus şi o serie de aniversări regale i-au făcut însă pe cei doi să reia legătura.

„În această relaţie au existat în mod clar nişte rupturi destul de importante, dar lucrurile s-au îmbunătăţit şi ştiu că William şi Harry vorbesc tot timpul la telefon”, a spus o sursă.

Deşi Harry, Meghan şi Archie locuiesc acum în L.A., toată lumea speră ca tensiunile anterioare să se stingă.



Recente pe Ok! Magazine

Meghan Markle  foto   GettyImages, Instagram jpg
Prințul Harry, Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Kate colaj vaccin PNG
Regele Felipe, Regina Letizia și Leonor, de Ziua Spaniei foto GettyImages 1731552999 jpg
Regina Camilla foto Getty Images (2) jpg
Prințul Archie și Prințesa Lilibet jpg
Regele Charles în audiențe, Profimedia jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
FotoJetEugenie și Beatrice jpg
Printese si regine cu probleme de sanatate si cumpene   Casa Regala jpg
Margareta a României cu surorile Sofia și Maria Facebook jpg
Harry, Charles, Peter Phillips, Anne, Andrew și Edward la înmormântarea Reginei în 2022, GettyImages jpg
pippa kate jpeg
Kate Middleton foto getty images instagram jpg
Frederik și Regina Mary la deschiderea expoziției Frederik X Regele Viitorului, GettyImages (7) (1) jpg
Sarah Ferguson Kate Middleton foto getty images jpg
harry si meghan jpg
Alina și Nicolae al României foto Facebook 2 jpg