Cum a reuşit Halle Berry să-şi ierte tatăl abuziv. Acum simte doar iubire pentru el

Actualizat:
1 profimedia 0646730390 jpg jpeg

Halle Berry a fost foarte sinceră în legătură cu copilăria sa traumatizantă, alături de un tată alcoolic. Însă toate lucrurile negative le-a alchimizat în iubire.

Cum a fost posibil? Actriţa s-a destăinuit lui Terry Gross şi a detaliat momentele alături de răposatul Jerome Jesse Berry, care a murit în 2003.

”Au existat o mulţime de abuzuri în copilăria mea. Am crescut cu un tată alcoolic care mă abuza atât verbal, cât şi fizic şi emoţional.”, a mărturisit Halle Berry.

”Când a murit, am avut şansa să discut cu un vindecător spiritual, care m-a ajutat cu exerciţii spirituale să-mi vindec rana cu tata”, a continuat câştigătoarea premiului Oscar născută în Ohio.

Berry a înţeles că tot comportamentul condamnabil al tatălui său a fost rezultatul unei lipse de iubire acute pe care a resimţi-o în copilărie. Un copil rănit a devenit un tată rănit şi abuzator. Iar Halle Berry este de admirat că a reuşit să înţeleagă aceste lucruri, să le uite şi, mai ales să le uite.

În 2019, de Ziua Tatălui, Halle a distribuit o fotografie cu tatăl său unde a scris: ”Mi-e dor de tine, tati. Şi ştiu că oriunde ai fi, zâmbeşti, fiindcă îţi simt iubirea.”

Actriţa a mai spus: ”Nu s-a născut un alcoolic abuzator, a devenit aşa, din cauza tratamentelor care i-au fost aplicate.” Este absolut lăudabil că printr-o schimbare de perspectivă, a putut înţelege ceea ce pentru mulţi pare de neînţeles.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg