Cum a supravieţuit Regina Elisabeta a II-a tentativei de asasinat

3 martie, 2018
The Queen Visits West Sussex jpeg

Incredibil, nu-i aşa? Nici măcar nu ştiam că cineva a încercat să omoare suveranul Marii Britanii! Dar s-a întâmplat. Conform unor documente care au fost desecretizate zilele acestea. Dar cine a pus în pericol viaţa Reginei şi cum s-a încheiat întregul incident?

Întreaga presă internaţională vuieşte zilele acestea legat de tentativa de asasinat la adresa Reginei Marii Britanii. Noi documente oficiale au fost desecretizate recent şi atestă pericolul de moarte la care a fost expus suveranul britanic în timpul unei călătorii regale în Dunedin, Noua Zeelandă.

image

Totul s-a întâmplat pe 14 octombrie 1981, dezvăluie cei de la CNN. În ziua cu pricina, adolescentul Christopher John Lewis, de numai 17 ani, şi-a propus să intre în istorie, dar nu în mod pozitiv, ci în urma încercării de-a o împuşca pe Regină.

Tânărul a tras cu o armă mortală asupra suveranului Marii Britanii, în timp ce aceasta lua parte la parada organizată în onoarea ei. Christopher a ratat, din fericire, şi, pentru fapta sa, nici măcar nu a fost acuzat de tentativă de omor, ci a fost învinuit numai cu atac minor cu armă.

Citeşte urmarea... 

image

Dar cum de nu s-a ştiut până acum de acest incident? Întregul episod a fost ţinut secret timp de un deceniu, după care presa din Noua Zeelandă a început timid să scrie despre asemenea subiect, pe la mijlocul anilor ’90. Iar luna aceasta, jurnalistul Hamish McNailly a intrat în posesia documentelor ţinute secrete de Serviciile Secrete din Noua Zeelandă, care confirmă tentativa de asasinat şi investigaţiile poliţiei locale.

Conform noilor informaţii ieşite la iveală, atacatorul a fost diagnosticat cu schizofrenie paranoidă şi a acţionat în numele unul grup denumit Armata de Gherilă Naţională şi a fost ajutat – cel puţin în viziunea lui Lewis – de doi complici, Omul de Zăpadă şi Ursul Polar.

image

Christopher, care la numai 17 ani avea deja numeroase acuzaţii aduse la adresa lui, a fost arestat la o săptămână după incident, dar din cauza unui jaf armat pus la cale cu ajutorul a doi complici. “Nu intenţionăm să îl acuzăm pe Lewis de altceva mai mult decât de posesie şi folosirea ilegală de armă”, stătea scris în raportul poliţiei.

Autorităţile locale şi-au schimbat, însă, raportul în 1997, după ce presa aflase deja adevărul. “Lewis a încercat într-adevăr să o omoare pe Regină. Totuşi n-a avut un unghi bun de tragere şi nici o armă puternică cu care să-şi ducă la bun sfârşit planul.” Slavă Domnului!

image

Atacatorul Reginei a fost eliberat, la un moment dat, din închisoare, pe bună purtare. Şi, culmea, tocmai când se afla în libertate, Regina şi-a anunţat încă o vizită în Noua Zeelandă. Autorităţile n-au riscat de data asta nimic şi l-au trimis pe individ în partea cealaltă a ţării, pe cheltuiala guvernului, să petreacă acolo, sub strictă supraveghere, câteva zile.

image

Aflat în libertate, acesta a comis alte infracţiuni grave, pentru care n-a mai apucat să plătească deoarece şi-a luat singur viaţa în celula în care aştepta ziua procesului. Era 23 septembrie 1997.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG