Cum accesorizăm rochiile de vară cu imprimeu floral

17 iunie, 2020
1 floral print jpg jpeg

Când ne gândim la ţinute de vară, ne vin în minte culori vii, imprimeuri florale, outfit-uri lejere şi răcoroase, pantaloni scurţi şi rochii vaporoase.

Nu e deloc surprinzător că vedem adeseori în trendurile de vară combinaţii ale acestor idei, în special rochii cu imprimeuri florale şi croială comodă, perfecte pentru a fi purtate atât la birou, cât şi seara, pe plajă, sau la o ieşire în oraş alături de prieteni ori familie. 

Rochiile cu imprimeu floral exprimă feminitate şi delicateţe, însă se pot dovedi a fi mai dificil de accesorizat tocmai din cauza imprimeului. Pe de altă parte, atunci când nu accesorizezi astfel de ţinute, outfit-ul tău poate deveni monoton după un timp, chiar şi pentru tine. Vestea bună este că există câteva modalităţi prin care poţi evidenţia cu succes o rochie înflorată şi îi poţi imprima o parte din personalitatea ta:

Cum porţi bijuterii cu rochiile înflorate

În general, rochiile cu imprimeuri îndrăzneţe, în culori tari sau cu modele geometrice pot fi accesorizate cu bijuterii minimaliste care să nu concureze cu imprimeul ţinutei. 

În cazul rochiilor cu imprimeu floral, în funcţie de croiala acestora, colierele sau cerceii pot face notă discordantă cu modelul ţinutei, aşa că este mai bine să îţi îndrepţi atenţia spre accesorii precum bratari cu pietre colorate sau cu gravuri personalizate ori spre un inel voluminos, care să îţi completeze outfit-ul fără să îl încarce. 

Dacă vrei să porţi coliere, este preferabil să te orientezi spre lănţişoare fine, cu pandantive discrete, sau spre o pereche de cercei mici.  

Cum alegi sandalele potrivite

Rochiile cu modele florale sunt perfecte pentru a fi purtate cu sandale cu talpă ortopedică fie din piele întoarsă, fie dintr-un material textil. Culorile pastelate sau cele neutre, precum bej, alb sau negru, pot fi integrate cu succes într-o ţinută cu imprimeu, iar principalul avantaj este că rochia va fi în continuare piesa de rezistenţă a outfit-ului tău. De asemenea, poţi opta şi pentru sandale cu talpă joasă sau pantofi peep-toe, ţinând cont de imprimeul rochiei şi alegând încălţări în nuanţe complementare cu cele ale piesei vestimentare. 

Ce geantă poţi alege 

Geanta pe care o porţi cu o rochie înflorată trebuie să aibă culoarea care se regăseşte cel mai mult pe imprimeul ţinutei, însă dacă ai senzaţia că rezultatul final este prea strident, poţi opta pentru o geantă într-o nuanţă neutră sau în culori primare, precum bleu, negru, alb, bronz sau maro. 

Foarte bine arată şi genţile de tip tote bag, fabricate din materiale naturale, în culori neutre sau pale, care îţi pot transforma look-ul într-unul fresh, perfect pentru o zi toridă. 

Ce alte accesorii mai poţi purta

  • O curea într-o culoare care să contrasteze puternic cu imprimeul rochiei poate fi o modalitate excelentă de a-ţi accentua talia şi de a-ţi evidenţia stilul personal.
  • Coroniţele din flori, mai ales dacă mergi la un eveniment în aer liber, sunt ideale pentru a pune în valoare o coafură lejeră, cu bucle, şi a-ţi conferi un look romantic.
  • Pălăriile din paie, cu boruri largi, exprimă feminitate din plin, dar au şi un aer extravagant, care poate scoate din anonimat orice ţinută. 

Sursa foto: Ion Ceban @ionelceban from Pexels



Recente pe Ok! Magazine

cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG
massif jpg
xpertbeauty lac de unghii profesional jpg
cursuri functionari curs social media marketing jpg
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
Despagubiri zbor foto3 jpg
Ce hobby uri să trec în CV  1 png
okmagazine ro jpg
James Bond locații jpg