Cum ameninţa Harvey Weinstein carierele actriţelor, dacă nu purtau rochiile soţiei sale pe covorul roşu

12 octombrie, 2017
Clipboard01 jpeg

În fiecare zi, apar noi amănunte de necrezut în scandalul care a zguduit Hollywoodul şi în mijlocul căruia stă producătorul de filme Harvey Weinstein. Şi în fiecare zi, apar noi nume de actriţe cunoscute care îl acuză pe mogulul filmelor că le-ar fi hărţuit sau le-ar fi făcut propuneri indecente în trecut. Povestea are mai multe ramificaţii şi ajunge, cumva, să lovească chiar şi în soţia acestuia, designerul casei Marchesa, Georgina Chapman.

Mai nou, Harvey Weinstein a fost acuzat că a ameninţat să saboteze carierele unor actriţe de primă mână, dacă acestea nu acceptă să poarte rochiile create de soţia lui la evenimentele de red carpet.

Ştim, desigur, că în seara Oscarurilor sau a Globurilor de Aur, designerii se bat să îmbrace cât mai multe vedete, în ceea ce rezultă a fi cea mai mare promovare a creaţiilor lor.

Felicity Huffman la Golden Globes din 2006

Ei bine, un specialist în PR din Los Angeles a declarat pentru Hollywood Reporter că Weinstein a  ameninţat că nu va mai sponsoriza filmul Trasnamerica, în care juca Felicity Huffman, dacă aceasta nu poartă o rochie Marchesa la Globurile de Aur din 2006, atunci când aceasta a fost nominalizată atât pentru rolul din Neveste Disperate, cât şi pentru cel din filmul pomenit mai sus.

Sienna Miller la Globurile de Aur din 2007

La fel s-a întâmplat şi în cazul actriţei Sienna Miller, care s-a conformat şi a purtat şi ea Marchesa la Globurile de Aur din 2007, mai ales că aceasta juca într-un film produs de Weinstein: Factory Girl.

Renee Zellweger la premiera filmului "Bridget Jones: The Edge Of Reason" din 2004

La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Renee Zellweger, care a ales o rochie Marchesa chiar în anul în care acest brand era fondat, 2004, la premiera londoneză a filmului Bridget Jones: The Edge Of Reason. Un film produs, evident, de Harvey Weinstein. Şi chiar producătorul a recunoscut mai târziu, într-un interviu, că el a fost cel care a convins-o pe actriţă să poarte atunci rochiile soţiei lui.

Sandra Bullock la Premiile Oscar din 2010

De la înfiinţarea casei de modă şi până azi, printre actriţele care au apărut în filmele lui Weinstein şi au purtat rochii Marchesa pe covorul roşu se numără Sandra Bullock, Nicole Kidman, Jennifer Lopez, Jennifer Lawrence, Halle Berry şi Cate Blanchett. Numai nume mari şi de Oscar, aşadar.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg