Cum arată acum gaşca vicleană a anilor ‘90 din „Melrose Place”? Cine a îmbătrânit vizibil

30 august, 2016
melrose place 133771l jpeg

Melrose Place, serialul care a cucerit o bună parte din generaţia matură a anilor ’90, a fost o excepţie de la regula celor deja cunoscute. De fapt, o combinaţie de Beverly Hills şi Friends care nu avea cum să nu devină fenomen ca un serial clasic.

De fapt,

s-a născut din franciza Beverly Hills 90210 şi s-a dorit a fi nivelul următor, în sensul că personajele aduse laolaltă într-un complex sunt mult mai mature şi mult mai viclene decât cele din serialul menţionat.

O gaşcă de adulţi tineri care se mută într-un complex de apartamente, Melrose Place în Los Angeles, cu propriile drumuri, ambiţii şi caractere, ale căror poveşti se complică pe parcursul sezoanelor cu drame, intrigi amoroase şi scandaluri suculente – personaje care s-au dezvoltat şi au rămas şi-acum în amintirea fanilor serialului.

image

Cum arătau actorii în anii ’90 şi cum arată acum, la 20 de ani de la succesul Melrose Place ?

Dr. Michael Mancini

Culmea, este singurul personaj original care apare pe parcursul celor şapte sezoane ale serialului. Actorul Thomas Calabro a interpretat un personaj din ce în ce mai machiavelic, Dr. Michael Mancini. Dacă iniţial era un soţ devotat şi ambiţios în cariera medicală, pe parcursul sezoanelor devine un afemeiat viclean şi meschin. După apariţia în relansarea poveştii cu acelaşi nume, în 2009 – serial anulat curând – Calabro a jucat în Castle şi NCIS. Actorul are 57 de ani acum şi a fost însurat o singură dată – cu Elizabeth Pryor, cu care are 3 copii.

Dr. Michael Mancini

Amanda Woodward

Cel mai faimos star din Melrose Place a fost blonda Heather Locklear, care a jucat rolul Amandei Woodward – cel mai cunoscut personaj negativ ai anilor ‘90! Rolul ei era al unei publicitare care a provocat multe probleme în Melrose Place. Ea a apărut în al doilea sezon, când serialul scârţâia la rating - şi tot ea e cea care a adus succesul lui. Actriţa are acum 54 de ani şi este divorţată de Tommy Lee şi de Richie Sambora.

Heather în rolul Amandei Woodward

Billy Campbell

Simpaticul Andrew Shue a fost cel mai simpatizat de publicul feminin pentru rolul scriitorului care se chinuie să reuşească în viaţă. Înainte de Melrose Place, actorul a fost fotbalist profesionist şi, chiar dacă după succes nu l-am mai văzut jucând, el a fost ocupat să înfiinţeze o organizaţie caritabilă şi un site de socializare.

În rolul lui Billy Campbell

Jane Andrews Mancini

Cea mai frumoasă femeie din serial, dar şi mai colorată personalitate. Tunsoarea pixie, privirea luminoasă şi felul ei de-a fi a frânt inimi în pielea lui Jane Mancini, mai ales în timpul căsniciei cu Dr Mancini, care se destramă. În prezent, blonda de 45 de ani – care a avut o carieră în modeling – este divorţată de alt actor ( personaj ocazional) din serial, Rob Estes, cu care are doi copii.

Josie Bissett pare operată estetic

Matt Fielding

E greu să nu-ţi aminteşti de cel care a jucat un rol controversat – cel al unui bărbat gay ridiculizat şi discriminat atât la locul de muncă, cât şi în viaţa personală. Dar serialul nu a inclus scene amoroase, deşi Matt, jucat de Doug Savant, a avut istorisirile lui romantice. E însurat în viaţa reală chiar cu colega de serial, Laura Leighton!

Doug Savant

Sydney Andrews

Laura Leighton, roşcata vicleană şi dramatică, avea 25 de ani când a debutat pe micile ecrane, în Melrose Place. Personajul ei, o tipă tânără fără prea multe ambiţii şi personalitate, se dezvoltă pe parcursul serialului ca unul dintre cele mai complexe, care ia decizii pripite şi fără să se gândească la consecinţe. În final, moare într-un accident de maşină. Laura a apărut şi-n Pretty Little Liars. La 48 de ani, este căsătorită chiar cu colegul ei de serial, Doug Savant, cu care are doi copii.

Laura e căsătorită cu Doug Savant

Jake Hanson

Cel mai sexy personaj, Jake era considera un bad boy, mai ales că era motoclicist, dar după ce deschide un shop cu marea lui iubire, Jo Reynolds, lucrurile merg spre bine. Însă aceasta ajunge cuplată în final cu Jess, fratele mai mare al lui Jake, care ajunge să o bată frecvent. Lucrurile se complică când Jess angajează oameni să-I ucidă fratele, dar motociclistul Jake reuşeşte să i-o ia înante. Până una-alta, personajul nostru se cuplează cu toate personajele feminine din serial.  În prezent, actorul Grant Show, de 54 de ani, are o fetiţă cu actuala soţie, Katherine LaNasa.

În rolul lui Jake Hanson

Jo Reynolds

Am scris adineauri despre rolul brunetei în Melrose Place – cea care s-a aflat într-o relaţie controversată cu Jake Hanson, dar şi cu fratele acestuia. Actriţa Daphne Zuniga a avut succes şi dincolo de serial, în anii ’80-’90, apoi cu cinci sezoane de One Tree Hill. Acum, bruneta are 53 de ani şi este activistă.

Actriţa Daphne Zuniga

Allison Parker

Alt star din Melrose Place a fost Courtney Thorne Smith, care a jucat-o pe Allison, recepţionista blondă plăcută de toată lumea. Actriţa de 48 de ani a mai jucat în Ally McBeal şi Two and a Half Men. La început, a avut o relaţie cu colegul ei, Andrew Shue. La 40 de ani, a avut primul copil cu fostul soţ.

Courtney Thorne Smith

Dr. Peter Burns

Actorul Jack Wagner l-a jucat pe şeful spitalului oraşului, un om nemilos care se îndrăgosteşte de Amanda. O relaţie bolnăvicioasă, care-l face pe Peter să încerce să o omoare pe blondă, dar aceasta e salvată de Dr. Michael Mancini. În viaţa reală, actorul a avut succes ca şi cântăreţ. După Melrose Place, a trecut la “Tânăr şi neliniştit”. De asemenea, e considerat cel mai bun jucător de golf din lumea celebrităţilor, care nu are pregătire sportivă.

Rolul lui Dr. Peter Burns

FOTO GETTY IMAGES



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG