Cum arată acum tatăl Ramonei şi al Monicăi Gabor? Locuieşte singur şi are mari probleme de sănătate

Actualizat:
7 tatal monicai gabor 1 jpg jpeg

Emil Gabor, tatăl celebrelor Ramona şi Monica, locuieşte singur într-o garsonieră din Bacău şi are mari probleme de sănătate. 

Emil Gabor trăieşte singur, departe de cele 3 fiica ale sale, se luptă cu problemele de sănătate de care parcă nu mai scapă. Acesta a dezvăluit pentru Ciao că a fost internat două săptămâni de zile în spital, a avut mari probleme de sănătate: "Am fost internat la Boli Interne şi mi-au găsit mai multe… din cauza accidentului ăla, de acum 10 ani, când mi-a căzut un lemn mare pe spate. Până atunci eram bine şi de atunci am avut numai necazuri. Am umblat pe la spital, că mi-a rupt tot în mine. Am splina scoasă, intestinal… mi-a tăiat din el, din stomac la fel, din ficat la fel. Şi, normal, dacă am umblat la toate, acum am necazuri, am probleme. Acum sunt mai bine că… m-au sunat fetele, n-am fost chiar singur (de Sărbători – n.r.). A venit Alina (fata cea mare, sora Monicăi şi a Ramonei Gabor -n.r.,) pe la mine, ea e în Săuceşti, a fost şi sora mea pe la mine. Că eu n-am putut pleca de acasă chiar nicăieri pentru că am avut necazuri. Nu puteam să stau în picioare, nu aveam putere. Am fost internat, în decembrie, 2 săptămâni… adică 15 zile. Mi-au dat vreo 9 diagnostice. Dar n-am hârtia de externare, nu e la mine, e la fată, la Alina."

Emil Gabor are însă frigiderul plin, e foarte cald în garsoniera în care locuieşte. Şi fetele sale îl sună des, chiar dacă de sărbători nu l-au putut vizita, ele nu au uitat de el. Monica Gabor l-a sunat de Anul Nou, chiar şi atunci când era în spital. Este o fiică bună, care se interesează de starea tatălui ei chiar dacă e la mii de kilometri depărtare de România. 

"Monica nu poate veni. Mi-a zis că nu poate să ajungă că nu sunt gata nu ştiu ce acte, sunt nişte legi acolo la americani. Am vorbit cu ea chiar a doua zi cum a auzit că sunt internat în spital. Mi-a dat telefon şi înainte de Revelion. La noi Revelionul este noaptea la 12.00, la ei, a doua zi, la 14.00. (...) Ramona… cu ea n-am putut să vorbesc. Când e la chinezi, când e la indieni, are contracte multe şi umblă mult, prin toată lumea asta. Reporter: Le vedeţi rar. Vă e dor de ele… Mi-e dor. Uite că… am crescut 3 copiii şi… e greu, sunt peste mari şi ţări. Aş fi vrut şi eu să fie lângă mine. Că, uite, ajungi la bătrâneţe şi rămâi singur.", a mai precizat el pentru Ciao

Cum arată Alina, sora Ramonei şi a Monicăi Gabor

Alina nu a plecat în străinătate, ea a ales o viaţă liniştită şi locuieşte în Bacău. Cu toate că surorile ei sunt persoane publice de mulţi ani de zilei, Alina a vrut să rămână discretă.

Vezi GALERIA FOTO în care apare sora Ramonei şi a Monicăi Gabor.

Foto: Click, Ciao, Instagram 



Recente pe Ok! Magazine

THEO ROSE 800x418 (1) png
Chec, Pexels (3) jpg
Brad Pitt și partenera sa de viață Ines de Ramon, Profimedia (5) jpg
John F  Kennedy Jr  și Madonna jpg
Sharon Stone, profimedia 1102082226 jpg
Nadia 2 jpeg
Teo Trandafir în lacrimi la podcast cu fiica sa, Maia   captură de ecran (1) png
dare to shine 3 jpg
Rupert Everett și Natasha Richardson   Getty Images, Profimedia jpg
banner carmen bruma jpg
Andreea Marin, strălucitoare aseară la prezentarea de modă Elena Perseil  Ce vedete au urcat pe podium!
Michelle Pfeiffer,  profimedia 1107197315 jpg
Dua Lipa și Callum Turner sunt, oficial, căsătoriți, Foto Ray Collins (3) jpg
Alessandra Stoicescu si Sara foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Nadia Comăneci, Bart Conner cu Andreea Răducan și Monica Roșu   FOTO Facebook jpg
Pamela Anderson și Tom Cruise Getty Images jpg
mame la 50 de ani  jpg
Sanda Țăranu a murit   FOTO TVR Cultural jpg