Cum arată astăzi cea mai sexy fată din trupa TLC?

29 octombrie, 2018
6 tlc jpg jpeg

Dacă eşti un copil al anilor 90, îţi aduci aminte cu siguranţă de formaţia TLC, una dintre cele mai bine vândute formaţii de fete al acelei perioade. Una marcată de o tragedie, însă, atunci când una dintre membrele grupului, Lisa Left Eye Lopes, a murit într-un accident de maşină în 2002. 

image

Acela a fost şi începutul sfârşitului pentru această trupă, care continuă, cu toate acestea, să cânte în formulă de două fete pe la diferite eventuri mici, majoritatea fiind petreceri retro. 

Dintre cele trei fete, Rozonda Ocielian "Chilli" Thomas era cea mai feminină şi sexy prezenţă, lucru care nu s-a schimbat nici acum, peste atâţia ani, când aceasta continuă să cânte alături de colega Tionne Tenese Watkins.

La cei 47 de ani ai săi, Rozonda este aproape la fel de fit ca-n tinereţe, cert fiind că artista nu-şi arată aproape deloc vârsta. 

image
image

Pe plan amoros, frumoasa de culoare n-a fost prea norocoasă, cea mai de notorietate relaţie a ei fiind cu Usher, la începutul anilor 2000.

image

Astăzi, Rozonda este mamă singură a unui băiat de 21 de ani, Tron, provenit din relaţia cu producătorul muzical Dallas Austin.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg