Cum arată Brenda din „Beverly Hills, 90210“ la 48 de ani? A învins cancerul şi îşi doreşte un copil

30 aprilie, 2019
3 luke perry 10 jpg jpeg

Actriţa Shannen Doherty, cunoscută datorită rolului pe care l-a avut în serialul „Beverly Hills, 90210“, acolo unde îi dădea viaţă personajului Brenda, a împlinit în această lună 48 de ani, însă viaţa ei a fost precum un scenariu de film.

Timp de 20 de ani, Shannen Doherty şi-a dorit un copil, însă nu a rămas însărcinată, iar visul ei s-a năruit definitiv în anul 2015, atunci când actriţa a aflat că are cancer. Din fericire, cea cunoscută ca Brenda din „Beverly Hills, 90210“ a învins boala, iar în anul 2017 dezvăluia că se simte mai bine ca niciodată.

19 profimedia 0429311629 jpg jpeg

Iar la începutul acestui an, Shannen Doherty a vorbit din nou despre o posibilă sarcină: „Oricât de brutal a fost, cancerul a fost şi o binecuvântare. Mi-a oferit şansa de a mă cunoaşte mai bine şi m-a schimbat, ca fiinţă umană, pentru totdeauna. E imposibil pentru mine să mai rămân gravidă, fiindcă nu pot scăpa de menopauză. Pentru asta e nevoie de estrogen şi am ales să nu iau pastile cu hormoni. Nu pot risca să las boala să recidiveze. Cât voi mai trăi? Cinci ani? Zece ani? Cu siguranţă nu aş vrea să fiu o mamă îngropată de copilul ei de zece ani. Întotdeauna mi-am dorit un copil. Dar, poate, voi fi o mamă într-un alt fel“.

În prezent, actriţa este căsătorită cu fotograful Kurt Iswarienko, iar în trecut a mai fost căsătorită de două ori: între anii 1993-1994, cu actorul american Ashley Hamilton, iar în perioada 2002-2003, cu jucătorul profesionist de poker Rick Salomon.

14 brenda dylan jpg jpeg

Zilele trecute, Shannen Doherty a afirmat că a acceptat să facă parte din distribuţia noului serial „Beverly Hills, 90210“, care urmează să fie filmat cât mai curând şi în care vor apărea toţi actorii care au luat parte şi la primul proiect. Singurul care va lipsi este Luke Perry, decedat în acest an.

Mai multe fotografii cu actriţa Shannen Doherty în prezent pot fi văzute în GALERIA FOTO



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG