Cum arată cele trei fete ale lui Albano Carrisi?

16 august, 2018
14269159 611893972321967 1408534740 n jpeg

Alături de Romina forma, pe vremuri, cea mai iubită pereche muzicală din Italia. Dar nu despre muzică este vorba în acest material, ci despre moştenitorii celebrului cântăreţ ajuns la 75 de ani şi tată a nu mai puţin de şase copii, patru fete şi doi băieţi.

E drept că nu doar Romina a fost femeia din viaţa cântăreţului, devenit tată şi la vârste la care alţi bărbaţi se bucură de nepoţi, după ce prezentatoarea TV Loredana Lecciso i-a dăruit un băiat şi o fată. Astăzi, artistul care făcea furori în anii ’80 şi ’90 nu mai este legat sentimental de niciuna dintre mame, însă recunoaşte că este subjugat total de alte trei femei, care vor rămâne mereu în viaţa lui. Este vorba de cele trei fiice ale sale - a patra şi prima lui născută, Ylenia, dispărând în condiţii misterioase în New Orleans, în 1994. După ani întregi de căutări, speranţe deşarte şi speculaţii, artistul a decis, în 2014, s-o declare decedată. Cine sunt, aşadar, fetele care-i calcă pe urme cântăreţului italian?

image

Blondina a venit pe lume în urma relaţiei pe care artistul a avut-o cu Loredana Lecciso. Una încheiată anul acesta, culmea, din cauza reapropierii lui Al Bano de fost nevastă, Romina. Fizic, Jasmine seamănă foarte mult cu mama sa, dar şi cu surorile sale de tată, în special cu cea dispărută. „Îmi aduce aminte de Ylenia, deoarece este un pic introvertită“, mărturiseşte artistul, într-un interviu pentru revista Gente. Cu toate acestea, vocea şi talentul celei mai mici fiice ale sale sunt moşteniri din partea tatălui. Jasmine cântă la pian, se descurcă bine în a cânta în engleză şi se pricepe şi la scris. Puştoaica este la o vârstă dificilă, însă în materie de discuţii cu subiecte delicate precum sexul, artistul recunoaşte că se eschivează. „Pudoarea este un defect de familie. Despre asta se vorbeşte cu mamele!“

Romina Carrisi-Power (31)

image

Brunetă, focoasă, imaginea mamei sale în tinereţe, Romina cea mică încearcă să-şi facă o imagine independentă de cea a părinţilor săi. O imagine în actorie, după ce şi-a făcut debutul în showbiz cu o participare în reality show-ul Isola dei Famosi (2005), alături de tatăl său. Show-ul nu i-a făcut niciun bine, dimpotrivă, a aruncat-o în ghearele consumului de alcool şi de droguri. Din fericire, ea a găsit leacul dependenţelor la o clinică de dezintoxicare din L.A., aceasta locuind acolo timp de şase ani. Astăzi, duce o existenţă echilibrată, mai ales de când în viaţa ei a intrat Francesco Gastel, un tănâr care deţine o companie în domeniul imobiliarelor.

Cristel Carrisi (32)

image

Blondă, frumoasă, faimoasă. Cea mai mare dintre fiicele lui Al Bano este şi cea mai cunoscută publicului italian amator de poveşti cu celebrităţi. Totul a început (şi pentru ea) cu o participare într-un reality show, La fattoria, şi a continuat cu diferite prezenţe în emisiuni de varietăţi, câteodată chiar şi în calitate de prezentatoare. În urmă cu doi ani, Cristel i-a reunit pe faimoşii ei părinţi, Al Bano şi Romina, la nunta ei cu investitorul chilian de origine croată Davor Luksic, care a avut loc la Lecce. Iar anul acesta, pe 10 mai, Cristel i-a făcut lui Al Bano un cadou de mult aşteptat: i-a dăruit primul lui nepot, un băieţel cu numele Kay Tyrone Luksic.

Foto: hepta, instagram



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg