Cum arată invitaţia la nunta lui Nicolae al României cu Alina-Maria Binder

25 septembrie, 2018
2 alina maria binder inel safir jpg jpeg
image

Numărătoarea inversă a început pentru cuplul princiar, care va face pasul cel mare duminica aceasta, la Sinaia.

Nepotul Regelui Mihai are emoţii în apropierea căsătoriei religioase, drept dovadă şi mesajele pe care le postează pe pagina sa personală de socializare: "5 zile până mă căsătoresc cu cea mai frumoasă fată!", a notat în urmă cu câteva ore pe Facebook.

Şi, în aşteptarea marelui moment, fostul Principe ne oferă detalii despre organizarea nunţii. Astfel, după ce am aflat programul desfăşurării evenimentului, de la intrarea în biserică şi până a doua zi, la depunerea de flori la monumentul din Sinaia, acum Nicolae şi Alina-Maria au făcut publică şi formatul invitaţiei pe care l-au trimis atât rudelor, cât şi prietenilor şi invitaţilor lor din ţară şi străinătate.

image

Din câte vedem, invitaţia a fost trimisă în urmă cu luni bune, poate chiar la începutul anului, de vreme ce data la care trebuia confirmată prezenţa de către invitaţi a fost 15 iulie.

Totodată, în subsolul invitaţiei este menţionat şi dress-code-ul evenimentului: rochie de zi şi pălărie pentru femei; uniformă, ţinută elegantă de zi sau costum de zi pentru bărbaţi.

De bună seamă, vom asista la un eveniment elegant, cu accente retro-royale, pe care România nu l-a mai văzut de multă vreme. Iar ieşirea la balconul Cazinoului Sinaia, locul recepţiei nunţii, îi va da acel aer de la marile case regale.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Kate Middleton și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
Charles Harry si Meghan GETTY jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Irene Urdangarin, nepoata Regelui Felipe  profimedia 0831198343 jpg
Meghan si Harry au ramas fara Frogmore Cottage jpg
Cele 4 viitoare regine, Leonor, Amalia, Ingrid si Elisabeta jpg
Regina Letizia Regele Felipe profimedia 0866103621 jpg
Printul Joachim al Danemarcei si Printesa Marie   GettyImages 476990258 jpg
Maxima, Letizia, Amalia, Felipe și Willem la muzeul STRAAT, Profimedia (7) jpg
Prințul William prima apariție după Paște Foto Getty Images (1) jpg
Regina Letizia a Spaniei și Regina Maxima a Țărilor de Jos Foto Profimedia (1) jpg
Prințesa Charlotte și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
FotoJetSofia a Suediei jpg
Regina Letizia la dineul regal de la Amsterdam profimedia 0865800243 jpg
Printesa Martha Louise a Norvegiei si Durek Verrett jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Prințul Haakon al Norvegiei in SUA, aprilie 2024   Casa Regală 3 jpg
Regina Letizia profimedia 0865793910 jpg