Cum arată Laura Prepon în ultimul trimestru de sarcină? Ben Foster e în culmea fericirii!

8 iunie, 2017
'The Hero' New York Screening jpeg

Sarcina starului din serialul ”Orange is the new black” a intrat pe ultima sută de metri. Mai sunt doar câteva zile până când Laura Prepon va deveni mamă pentru prima dată, însă actriţa a ţinut neapărat să fie prezentă la premiera filmului său şi l-a luat şi pe logodnicul său, actorul Ben Foster, să-i fie aproape în acest moment important.

Ben Foster şi Laura Prepon

Au trecut două luni de când Laura Prepon a apărut ultima dată pe covorul roşu, ea fiind deja în ultimul trimestru de sarcină. Dar, iată că premiera filmului ”The Hero” a adus-o din nou în lumina reflectoarelor. Aproape i-a stat şi viitorul tătic, actorul Ben Foster, care a fost extrem de grijuliu cu logodnica sa în timpul acestei apariţii.

Vor deveni curând părinţi pentru prima dată

Cei doi a pozat pe covorul roşu zâmbitori şi emoţionaţi, demonstrând cât de fericită este această perioadă pentru ei. Cât despre Laura, e inutil să spunem că radia de fericire şi că, asemenea oricărei viitoare mămici, a declarat că abia aşteaptă să-şi strângă în braţe copilul.

O mamă şic

Aceasta a sosit la eveniment într-o pereche de blugi închişi la culoare, şi o bluză fără umeri, cu buline, care îi evidenţia burtica crescută. Cu rujul roşu pe buze şi părul lăsat pe spate, Laura a demonstrat că e o graviduţă şic.

image

Amintim că-n 2016, în luna octombrie, Ben Foster şi Laura Prepon au anunţat că s-au logodit şi că plănuiesc ca nunta să aibă cât mai curând. Totuşi, de planuri de nuntă n-am mai auzit nimic, cei doi anunţând la începutul acestui an că vor deveni părinţi pentru prima dată. Momentan nu se cunoaşte data la care Laura va naşte şi nici sexul copilului.

foto: Splash



Recente pe Ok! Magazine

meghan markle  foto   profimedia jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg