Cum arată mama Elenei Udrea?

16 august, 2013
1185967 10151663738199584 1183797102 n jpeg

Ieri, politiciana şi-a serbat mama, cu ocazia Sfintei Marii, zi pe care au petrecut-o împreună în Lăpuş. Aceasta a fost una dintre puţinele ocazii în care Elena Udrea a fost văzută alături de mama sa.

Ieri, politiciana şi-a serbat mama, cu ocazia Sfintei Marii, zi pe care au petrecut-o împreună în Lăpuş. Aceasta a fost una dintre puţinele ocazii în care Elena Udrea a fost văzută alături de mama sa.

Elena Udrea are o mamă tânără şi elegantă, ceea ce au putut observa şi credincioşii sosiţi ieri la Rohia, pentru a aprinde o lumânare în cinstea Sfintei Marii.

„Am ales să petrec Sfânta Sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului la Rohia, o localitate minunată din inima Ţării Lăpuşului. Un loc care exprimă atât de bine frumuseţea naturală a României autentice“, a scris Elena Udrea pe contul său de Facebook.

image

„Ne-am cazat la Pensiunea Maria, unde gazdele au fost foarte primitoare şi mi-au dovedit încă o dată că şi românii pot să facă turism. Dacă ajungeţi prin Rohia, mergeţi aici cu încredere“, spune cea care a fost ministrul Turismului.

image

„De altfel, vă recomand tuturor să veniţi în Maramureş. Este o zonă pe care, dacă ai vizitat-o o dată, nu poţi să o mai uiţi şi vei reveni mereu. Starea de bine, dată de frumuseţile locului şi căldura cu care te primesc oamenii, îţi rămâne în suflet pentru totdeauna“, a încheiat Elena Udrea, care ieri a profitat de Sărbătoarea Sfintei Marii pentru a îmbrăca portul popular maramureşean.

image

Foto: pagina personală



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png