Cum arăta Viorica Dăncilă în tinereţe. Avea părul brunet în liceu, coafat după moda de atunci

Actualizat:
7 viorica dancila 3 jpg jpeg

Viorica Dăncilă a fost luni la rând pe micile ecrane sau pe primele pagini ale ziarelor. Viaţa ei politică a atras atenţia, dar şi viaţa sa personală. A adoptat un copil când era foarte tânără, când stătea în Videle. Iată cum arăta aceasta în urmă cu ani de zile, la liceu, pe când era o simplă tânără care nu îşi imagina încă că o Românie întreagă o să o cunoască. 

În 29 ianuarie 2018 şi până la 4 noiembrie 2019, Viorica Dăncilă a fost Primul ministru al României. Viorica Dăncilă face parte din Partidul Social Democrat încă din anul 1996. Prin candidatura sa la acele alegeri, Viorica a devenit prima femeie premier din ţara noastră şi tot ea a deschis calea femeilor din partid, devenind prima femeie preşedinte a PSD. Ea a declarat la un moment dat: "Am depus tot efortul ca să nu dezamăgesc, în primul rând femeile din România pentru că dacă eu aveam un eşec poate multe femei care vor să facă carieră erau marcate de faptul că prima femeie premier a abandondat sau nu a fost destul de puternică sau nu a făcut performanţă. Cred că am demonstrat că pot face acest lucru şi am dat un impuls tuturor femeilor din această ţară."

Şi-a dorit chiar să devină preşedintele României, dar, la alegerile din 2019 a pierdut în faţa lui Klaus Iohannis. Dar care a fost viaţa Vioricăi Dăncilă înainte de a avea succes în carieră, înainte de a intra în viaţa politică? 

Despre viaţa sa personală de acum zeci de ani se ştiu puţine lucruri. În liceu, fostul preşedinte al PSD avea părul brunet, coafat după moda de atunci. De asemenea, numele real al Vioricăi Dăncilă era Vasilica-Rodica Nica, scrie wowbiz.ro. (Priviţi în galeria foto)

6 viorica dancila 1 jpg jpeg

Conform site-ului Guvernului României, fostul premier a studiat în perioada 1983-1988 la Institutul de Petrol şi Gaze, Facultatea Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi, Ploieşti. Ulterior, cariera sa a fost îndreptată în zona didactică, fiind profesoară la Liceul Industrial Videle, între 1989-1998. De asemenea, începând cu 1988 şi până în 2009, Viorica Dăncilă a lucrat la inginer în cadrul Petrom S.A., sucursala Videle, la Serviciul Monitorizare Producţie Ţiţei şi Gaze.

În 2000 preia frâiele organizaţiei de femei a PSD Videle şi, apoi, a organizaţiei PSD Videle. În 2009 obţine un post în Parlamentul European, deşi nu vorbeşte nicio limbă străină.

5 viorica dancila 2 jpg jpeg

Cum a aflat fiul Vioricăi Dăncilă că este adoptat. Victor avea doar 15 ani atunci: "I-aş fi spus eu, dar la o vârstă la care putea înţelege totul mai bine"

Dincolo de viaţa de politician, Viorica Dăncilă are o familie frumoasă, este împlinită din punct de vedere personal. Totuşi, au existat şi momente pline de suferinţă în viaţa ei. Acestea sunt legate de Victor, de fiul ei adoptat, care acum are 30 de ani. A dezvăluit cum a decis să îl înfieze, dar şi cum a aflat acesta că este adoptat.

Viorica Dăncilă a ocupat funcţia de premier al României, înainte de mandatul lui Ludovic Orban. Aceasta a candidat din partea Partidului Social Democrat la funcţia de preşedinte, însă a pierdut alegerile în faţa lui Klaus Iohannis. Suficient despre viaţa sa politică, căci Viorica Dăncilă are o viaţă personală destul de încârcată, cu suişuri şi coborâşuri.

Politicianul a mărturisit despre adopţia fiului său Victor, despre cât de mult îşi dorea un copil acum 30 de ani. La început, soţul nu a fost de acord, dar văzând dragostea ei mare pentru copil, a fost convins că fac pasul cel bun. A stat cu băieţelul o lună de zile în spital.

Foto: Facebook, wowbiz.ro



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Jacques, Prințesa Gabriella și mama lor, Prințesa Charlene   profimedia 1131141093 jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg
Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg