Cum decurge relaţia dintre Răzvan Fodor şi Irina în plină pandemie: “Dezinfectez. Scările, mesele, scaunele, copilul, soţul, mama soacră”

14 aprilie, 2020
6 irina2 jpg jpeg

Răzvan şi Irina Fodor se simt doborâţi de cele cinci săptămâni de izolare. Dacă Răzvan a lipsit, uneori, motivat de acasă, pentru că şi-a aprovizionat şi bunica de 91 de ani cu cele necesare, Irina admite că se precocupă doar să dezinfecteze.

„O să sar peste introduceri, că sunt cu nervii la pământ şi trebuie să mă descarc. Suntem în pauză socială şi de activităţi urbane de aproape 5 săptămâni şi  nu ne mai săturăm unul de altul. O să vă povestesc pe capitole şi nevoi primare, ca să înţelegeţi câta circul se întâmplă pe aici. După această perioadă, trag concluzia că soţul meu iubit mai are doar trei tricouri mari şi late. Zău, mi se rupe sufletul de mila lui. Că mă gândesc că dacă mai avea şi altele, le îmbrăca. Da’ n-are, săracu’, pentru că numai în astea defilează. Eu, în schimb, am început să mă îmbrac din ce în ce mai frumos în casă. Trei dimineţi la rând m-a întrebat fii-mea dacă plec undeva. Unde să plec, mamă? Poate doar la balamuc!”, povesteşte Irina, care recunoaşte că a descoperit utilitatea hainelor pe care le-a tot cumpărat.

“Dacă mai ţine mult treaba asta, ajung în sfârşit să port toate hainele pe care le am şi cărora nu le găsisem ocazie încă.  Partea proastă e că Fodor cred că rămâne într-un singur tricou. Lasă, că vine vara, poate să stea şi la bustul gol.

Irina recunoaşte că dezinfecteză tot ce prinde. “E simplu: în cele patru puncte cardinale, câte o sticlă de clor.

Eu nu că fac curăţenie, pun capcane de curăţenie! Mamaia lui Fodor are 91 de ani şi trăieşte singură, aşa că, acum câteva zile, partenerul meu de viaţă a dat o fugă până la dumneaei ca să îi ducă una-alta. M-a sunat cu vreo 5 minute înainte să se întoarcă acasă. Mare greşeală! Pentru că în capul meu Fodorică era o bombă biologică pe două picioare, am dat în prealabil cu clor MULT! pe clanţa de la poartă şi pe cea de la uşa de la intrare. Practic, curgea clor din poartă ca la robinet. Când a intrat creştinul în curte, şi a atins nenorocirea, şi-a ars pielea. A fugit direct la baie să spele nu microbii, ci clorul de pe mâini. Obiectiv atins!

În rest, cu asta îmi ocup timpul: dezinfectez. Scările, mesele, scaunele, copilul, soţul, mama soacră. Nimeni şi nimic nu scapă. Flora şi fauna şi-au luat catrafusele şi s-au cărat, de atâta curăţenie: vrăbiuţele ciugulesc numai prin curţile vecine, iar la noi în grădină, singurele care rezistă cu stoicism sunt nişte urzici”.

irina1 jpg jpeg

Aceste vremuri nu sunt tocmai uşoare pentru Fodor, care se resimte din cauza alergiei.

“După cum cred că aţi aflat, Fodor e uşor alergic şi niţel astmatic. Asta înseamnă că acum, în perioada cu polen mult, ori strănută, ori tuşeşte, ori amândouă. Un vecin nu îndrăzneşte să se apropie de casa noastră ca să ceară o cană cu zahăr. Nu mai spun că toţi curierii care au să ne facă livrări se opresc la poarta vecinului şi probabil spun “Tatăl nostru” şi se roagă să nu fie comanda totuşi la curtea aia cu tuse şi junghi.Ghinion, de obicei e la noi. 

Gătim ca apucaţii şi mâncăm ca sparţii! Nici dacă ne dau ăştia drumul din case, noi nu o să mai putem ieşi, pentru că nu o să mai încăpem pe uşă. Apropos, are cineva să ne împrumute şi nouă un flex?”



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg