Cum i-a râs în faţă Regina Elisabeta lui Donald Trump?

18 iulie, 2018
The President Of The United States And Mrs Trump Meet HM Queen jpeg

Toată presa a titrat despre cum preşedintele american a încălcat protocolul regal în timpul vizitei oficiale, de săptămâna trecută, în Marea Britanie. Nimeni nu a sesizat, însă, că Regina Elisabeta a avut, la rându-i, un ”răspuns” pregătit pentru grosolăniile lui.

1:1. Regina Elisabeta versus Donald Trump

Toţi au semnalat greşelile lui Trump vizavi de suverana Marii Britanii, însă nimeni nu a luat în considerare că şi Regina Elisabeta ar fi făcut o alegere neinspirată în timpul acestei vizite. Chipurile, monarhul britanic a purtat, pentru întâlnirea cu actualul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, un cadou primit chiar de la fostul preşedinte american, pe care, clar, îl simpatiza mai tare.

Regina Elisabeta a purtat, la întâlnirea cu Trump, broşa primită cadou de la Barack Obama şi soţia lui, Michelle Obama, achiziţionată din contul personal, nu cel al statului. ”Statele Unite ale Americii i-a dăruit reginei Elisabeta, de-a lungul anilor, mai multe bijuterii şi pun pariu că stilistul acesteia putea alege oricare dintre ele, însă Majestatea Sa a ales să poarte cu bijuteria din colecţie cu semnificaţia sentimentală cea mai purternică. Cea dăruită, din prietenie, de Obama”, a atras atenţia un internaut, pe reţelele de socializare.

Altă părere!



Recente pe Ok! Magazine

Charles Harry si Meghan GETTY jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Irene Urdangarin, nepoata Regelui Felipe  profimedia 0831198343 jpg
Meghan si Harry au ramas fara Frogmore Cottage jpg
Cele 4 viitoare regine, Leonor, Amalia, Ingrid si Elisabeta jpg
Regina Letizia Regele Felipe profimedia 0866103621 jpg
Printul Joachim al Danemarcei si Printesa Marie   GettyImages 476990258 jpg
Maxima, Letizia, Amalia, Felipe și Willem la muzeul STRAAT, Profimedia (7) jpg
Prințul William prima apariție după Paște Foto Getty Images (1) jpg
Regina Letizia a Spaniei și Regina Maxima a Țărilor de Jos Foto Profimedia (1) jpg
Prințesa Charlotte și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
FotoJetSofia a Suediei jpg
Regina Letizia la dineul regal de la Amsterdam profimedia 0865800243 jpg
Printesa Martha Louise a Norvegiei si Durek Verrett jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Prințul Haakon al Norvegiei in SUA, aprilie 2024   Casa Regală 3 jpg
Regina Letizia profimedia 0865793910 jpg
Regina Maxima la dineul de stat din Amsterdam, Profimedia (4) jpg