Cum a pozat Simona Halep cu trofeul câştigat la Indian Wells

23 martie, 2015
simona halep 467290708 jpeg

Ieri, cea mai bună tenismană română ne-a demonstrat încă o dată că este şi una dintre cele mai bune din lume, după ce a câştigat finala turneului de la Indian Wells, în faţa sportivei sârbe Jelena Jankovici, acesta fiind cel de-al 11-lea titlu

Ieri, cea mai bună tenismană română ne-a demonstrat încă o dată că este şi una dintre cele mai bune din lume, după ce a câştigat finala turneului de la Indian Wells, în faţa sportivei sârbe Jelena Jankovici, acesta fiind cel de-al 11-lea titlu din cariera sportivei, dar şi cel mai important.

„A fost o finală extraordinară, mă bucur că am putut câştiga astăzi", a spus Halep, situată pe locul 3 în lume, în cadrul interviului de pe teren.

Halep le-a mulţumit românilor din tribune, prezenţi într-un număr destul de mare la meci: "Le mulţumesc românilor care vin să mă vadă peste tot şi mă susţin, dându-mi mai multă putere să câştig, să stau concentrată şi să lupt până la sfârşit! Le mulţumesc celor de acasă, ştiu că m-au urmărit şi m-au susţinut."

După trimuful de la Indian Wells, Simona Halep îşi va trece în cont un premiu de 900.400 de dolari.

A urmat, evident, şedinţa foto de rigoare cu câştigătoarea importantului turneu Masters, acolo unde Simona a ales să poarte o ţinută comodă, sport, cu deja tradiţionalul ei tricou marcă personală Halepeño.

Foto: Getty Images

image
image


Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG