Beauty

Cum să alegi parfumul potrivit

Cum să alegi parfumul potrivit

 Parfumul este un dar pe care toată lumea adoră să-l primească. Însă aromele nu se potrivesc mereu personalităţii unei persoane şi nici PH-ph-ului pielii. Iată cum să alegi cele mai potrivite parfumuri damă, în funcţie de persoana căreia vrei să-I faci un cadou!

Legate de aromele naturii, de-a lungul istoriei, parfumurile au fost un element de seducţie prin excelenţă. Sub formă de unguente, creme sau în variantă lichidă, aşa cum le cunoaştem astăzi, ne însoţesc de secole şi sunt un cadou ideal, apreciat atât de bărbaţi, cât şi de femei.

În continuare îţi vom dezvălui câteva secrete pentru alegerea unui parfum şi îţi vom spune care este parfumul ideal pentru fiecare tip de piele în parte.

 

Cele mai bune parfumuri dama

Parfumurile ne dau o notă personală unică. Sunt o alchimie minunată de uleiuri esenţiale, alcool şi conservanţi, care ne distinge, ne oferă siguranţă şi ne întăreşte atractivitatea. Dar nu toate tipurile de parfumuri ni se potrivesc, la fel cum nu toate au aceeaşi persistenţă. De aceea, este important să ştii care dintre ele este recomandată pentru fiecare tip de piele şi anotimp şi să le încerci până când îl descoperi pe cel ideal pentru tine.

Cum să alegi un parfum

Atunci când mergi să cumperi un parfum, apar multe întrebări: cum ştii dacă este original, cum să-l potriveşti pielii şi personalităţii tale, care este diferenţa dintre o apă de colonie, apă de parfum şi parfum, precum şi alte câteva întrebări.

Primul lucru pe care trebuie să îl ştii este că acelaşi parfum va avea un miros diferit în funcţie de aşa-numitul „miros de bază” al pielii fiecărei persoane. Din acest motiv, experţii recomandă să nu alegi niciodată un parfum pentru că ţi-a plăcut cum miroase la altcineva. Acesta trebuie trebuie aplicat pe propriul tău corp, pentru a vedea cum se îmbină aromele cu PH-ul pielii tale. Ceea ce ar putea mirosi excelent la alţii poate fi total nepotrivit pentru tine.

 

Cum să alegi parfumul perfect

Parfumurile au trei faze, deci nu te lăsa ghidat de prima impresie, care durează doar 15 minute. În următoarele 40 de minute, aroma va fi alta, pentru ca mai apoi parfumul să rămână pe pielea ta ore în şir. Prin urmare, aceasta din urmă este aroma care va dura cel mai mult şi cea care în funcţie de care trebuie să faci alegerea.

Este bine să ştii că parfumul îţi comunică cel mai bine personalitatea. Iată sugestiile specialiştilor pentru a alege cele mai bune parfumuri damă, fără riscul de a greşi!

 

Tipul de femeie: veselă. Traseul olfactiv: fructat.

Femeia jovială se identifică cel mai bine cu parfumurile de note vibrante. Acestea sunt extrase din fructe precum piersică, pepene galben, pepene verde şi fructul pasiunii.

Tipul de femeie: clasic. Traseul olfactiv: citrice

De obicei, este îmbrăcată în culori neutre, precum alb, negru şi gri, care fac casă bună cu parfumurile uşoare şi răcoritoare, extrase din coajă de lămâie, mandarină, portocală, bergamotă şi grapefruit.

Tipul de femeie: romantică. Traseul olfactiv: floral

Stilul femeii romantice, căreia îi place să poarte fuste şi imprimeuri florale, este bine completat de arome cu note fine şi delicate, cum ar fi iasomie, regina nopţii, trandafiri, violete şi alte flori suave.

Tipul de femeie: sportiv. Traseul olfactiv: floral proaspăt.

Există anumite mirosuri care pot deveni deranjante pentru persoanele care fac mult sport. Printre acestea se numără parfumurile extrem de dulci. În schimb, mirosurile fresh, extrase din flori precum floarea de portocal şi margaretele, sunt mult mai potrivite pentru acest tip de femeie.

Tipul de femeie: flirt. Traseul olfactiv: dulce.

Deşi aromele dulci sunt nepotrivite stilului de femeie sportivă, pentru cele care poartă multe accesorii, le place să atragă atenţia cu o ţinute colorate sau pantofi cu toc cui, sunt alegerea perfectă. Aceste parfumuri damă au note aromate şi calde, extrase din scorţişoară, lapte sau ciocolată, printre altele.

După toate aceste sfaturi, trebuie să mai ştii că odată ce te identifici cu un parfum şi îl foloseşti o perioadă lungă de timp, o idee bună este să încerci şi alte note. Este la fel de important să cunoşti „familiile” folosite de parfumieri. Există colonii de citrice pentru femei şi bărbaţi (lămâie, portocală, bergamotă), pomi fructiferi şi fructe care cresc la sol (căpşuni, măr), florale (iasomie, trandafir, mosc), orientale (cuişoare, piper, lemn dulce) sau din lemn (lemn de santal, paciuli, cedru).

 

 


 

Comentarii

Modifică Setările