Cum se mai simte Selena Gomez? Paparazzi au surprins-o la sală

17 ianuarie, 2019
1 selena gomez profimedia 0405393468 jpg jpeg

În toamna anului trecut, artista îşi anunţa fanii de pretutindeni că ia o pauză de la apariţiile publice, internându-se, din nou, într-o clinică de reabilitare pentru a-şi trata depresia şi anxietatea cauzate de lupus, boală cu care se luptă de mai mulţi ani.

Ieri, paparazzi au reuşit să surprindă cadre inedite cu îndrăgita actriţă, care s-a ferit să apară în public, deşi s-a externat încă din decembrie, dinainte de Sărbătorile de Iarnă, din respectiva clinică de reabilitare. În imaginile obţinute, Selena Gomez apare îmbrăcată într-un echipament sportiv, dat fiind faptul că părăsea o sală de fitness.

image

Înconjurată de agenţi de pază, starul şi-a făcut drum până la maşina personală şi s-a îndreptat, cel mai probabil, spre reşedinţa sa. Cert e că actriţa şi cântăreaţa de 26 de ani pare că a reuşit să învingă şi de data aceasta demonii afecţiunii sale. Aceasta părea sănătoasă şi pozitivă, chiar dacă a preferat să-şi ascundă chipul la vederea paparazzilor.

image

De altfel, în primul mesaj postate pe reţelele de socializare de anul acesta, Selena anunţa că se simte bine şi că e mândră de evoluţia ei. ”A trecut o vreme de când n-aţi mai auzit de mine, dar vreau să vă urez tuturor un an nou fericit şi să vă mulţumesc pentru sprijinul şi dragostea voastră. Anul trecut a fost în mod sigur un an plin de provocări, de introspecţie şi unul de evoluţie. Acele provocări sunt mereu cele care te fac să afli de ce eşti în stare. Credeţi-mă, nu e uşor, dar sunt mândră de cine am devenit şi abia aştept să încep noul an. Vă iubesc”, era mesajul pe care artista îl transmitea prin intermediul contului ei de Instagram.



Recente pe Ok! Magazine

Julianne Moore este Contesa de Buckingham intr o noua drama regala, Mary si George   Sky Showtime (3) jpg
andra jpg
FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg