Cum şi-a sărbătorit Ducesa de Cambridge ziua de naştere? William s-a dat de gol!

Actualizat:
2 kate zi de nastere jpg jpeg

Ieri, Kate Middleton a împlinit 37 de ani şi a fost sărbătorită, ca-n fiecare an, de către familia sa şi prietenii apropiaţi. Şi tot ca-n fiecare an, planurile pentru această zi au fost ţinute în secret pentru publicul larg.

image

Ieri, chiar de ziua soţiei sale, William a fost nevoit să apară în public, ducând la bun sfârşit o îndatorire regală. Cei cu care s-a întâlnit, însă, au avut grijă să-i ureze toate cele bune soţiei lui, dar şi să-i înmâneze diverse felicitări aniversare.

Plăcut surprins, Prinţul William le-a mulţumit tuturor pentru gândurile bune şi pentru diversele cadouri primite pentru soţia sa. Întrebat la rândul său cum o va sărbători pe Kate, William a lăsat să se înţeleagă că va o petrecere surpriză, de care soţia sa nu ştie. ”Nu aş putea să spun”, a replicat William.

image

Ne aşteptăm, totuşi, ca petrecerea să fi fost intimă, în interiorul reşedinţei lor din Kensington, dat fiind faptul că s-au reîntors deja în Londra. Cât despre cadou, William sigur a fost generos cu soţia sa, având în vedere dăţile precedente. Ne amintim că Prinţul i-a dăruit, de-a lungul timpului, soţiei sale cercei cu diamante, o pudrieră deosebită şi diverse obiecte de valoare ce i-au aparţinut mamei sale, Diana.

image


Recente pe Ok! Magazine

Colaj Harry William și familia jpg
Kate Middleton GettyImages 2300594413 jpg
Anne de Cleves soția lui Henric profimedia 0416507033 jpg
meghan markle si tatal foto arhiva personala thomas markle
Prințul Louis cu Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Netflix, Profimedia (2) jpg
Charlene și Albert, Ziua Națională, GettyImages (7) jpg
Rania în negru PNG
Letizia in Llanes, Profimedia (2) jpg
Meghan și Thomas Markle jpeg
 Alexandra Feodorovna, soția ultimului țar al Rusiei, Nicolae al II lea, Profimedia (3) jpg
Nicole Coste și Prințul Albert GettyImages 53222784 jpg
Romy Schneider în rolul Împărătesei Sisi a Austriei profimedia 0418443149 jpg
Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Regele Charles GettyImages 2273290275 jpg
Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate și perlele, GettyImages (1) jpg
Regele Felipe, Regina Letizia, Prințesa Moștenitoare Leonor, Infanta Sofia, profimedia 1146361469 jpg