Royals

Cum slăbeşte nepoata Reginei Elisabeta pentru nunta sa? Iată cum arăta acum câţiva ani!

Cum slăbeşte nepoata Reginei Elisabeta pentru nunta sa? Iată cum arăta acum câţiva ani!

Cum nunta va avea loc anul acesta, în toamnă, Prinţesa Eugenie, ca orice altă mireasă nerăbdătoare, se pregăteşte intens pentru ziua cea mare. Iar în topul listei de ”to to” până la nuntă se găseşte, desigur, slăbitul. Aşa se face că Prinţesa Eugenie, nepoata Reginei Elisabeta a II-a, a pus cap la cap un plan prin care va ajunge la silueta dorită. Înainte şi acum câteva zile, la anunţul logodnei Vorbind cu Harper`s Bazaar despre ziua cea mare, Prinţesa Eugenie a mărturisit că s-a apucat deja de sport şi că antrenamentul în parc e nelipsit din rutina ei zilnică, chiar dacă presupune trezitul la 6:45. ”Merg în parc de la 7 la 8 dimineaţa. Fac circuite, pe care le iubesc căci sunt rapide: flotări, genuflexiuni cu săritură, fandări, tot pachetul. E mult mai bine, căci nu pot să alerg prea mult timp. Ori merg alături de cea mai bună prietenă la o sală de fitness numai pentru femei, numită Grace Belgravia”, a declarat viitoarea mireasă. Aşa arată Grace Belgravia, sala de fitness în care se antrenează Prinţesa Eugenie Eugenie are un program sportiv riguros, dar nu uită nici de alimentaţia sănătoasă, având o dietă corespunzătoare. Chris Wharton, personal trainerul cu care a lucrat în ultimii doi ani, a mărturisit că Eugenie n-a optat pentru vreo dietă drastică pentru a ajunge la kilogramele din prezent şi nici nu o va face, căci îşi doreşte o transformare naturală şi sănătoasă. ”A mizat pe un mix de antrenamente de forţă şi rezistenţă pentru a câştiga un tonus muscular şi forţă. Şi-a reevaluat dieta, adăugând preparate care eliberează zahărul într-un mod lent, precum broccoli. E clar că Eugenie şi-a îmbunătăţit forma fizică în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Arată foarte bine. (...) Cea mai bună soluţie pentru ea e să aibă o dietă slabă în calorii. Oricine vrea să slăbească trebuie mai întâi să schimbe alimentaţia, consumând mai puţine calorii decât arde”, a declarat Chris Wharton. Aşa arăta în 2014. Meg Smith, un alt personal trainer renumit, a dezvăluit cum ar putea arăta un antrenament de gen circuit la care apelează Prinţesa Eugenie: ”Fiind o prinţesă foarte ocupată, îmi închipui că n-are foarte mult timp la dispoziţie pentru sesiuni îndelungate şi dureroase în sala de fitness, aşa că circuitele vor face minuni pentru ea”. Iată cum slăbeşte Prinţesa Eugenie pentru nuntă! foto: Hepta