Cuplul Iohannis a surprins prin ţinută la ceremonia de întronare a împăratului Naruhito al Japoniei

22 octombrie, 2019
1 original japonia sosire la ceremonie 22 oct 2019 1 jpg jpeg

Cuplul prezidenţial român se află, zilele acestea, la Tokyo, unde Japonia a marcat un moment istoric.

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis, s-au numărat printre invitaţii ceremoniei de întronare a împăratului Naruhito al Japoniei, un eveniment marcat de ritualuri, la care au participat mii de oaspeţi din aproape 200 de ţări.

După întrevederile cu premierul Japoniei, Shinzo Abe, şi cu preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, cuplul prezidenţial român a participat atât la ceremonia istorică, cât şi la banchetul oficial.

Preşedintele a purtat frac, o ocazie rară, iar Prima Doamnă a ales o rochie lungă din mătase, de un albastru turcoaz, o creaţie semnată Andreea Tincu. De data aceasta, Carmen Iohannis a avut atât mâinile, cât şi picioarele acoperite, iar zona decolteului a fost la baza gâtului, cu doar câteva pense, iar talia mai mult sugerată, cu un mic drapaj. Accesorizarea cu acea gentuţă nude putea fi mai fină, prin purtarea unui clutch de seară preţios.

2 72800696 2438139126240237 760061297013293056 n jpg jpeg

La Tokyo, împăratul Naruhito (59) şi-a proclamat oficial ascensiunea la tronul Crizantemei în prezenţa a peste 180 de demnitari străini.

“Jur că voi acţiona conform Constituţiei şi că îmi voi îndeplini responsabilitatea mea ca simbol al statului şi pentru unitatea oamenilor”, a spus împăratul Naruhito.

4 72887771 2438139292906887 8178914708628176896 n jpg jpeg

Proclamarea s-a desfăşurat în Sala Pinilor (Matsu no ma), cea mai elegantă din Palatul Imperial din Tokyo, în prezenţa unui grup restrâns, ceilalţi invitaţi rămânând în sălile anexe. Împăratul s-a aflat în Takamikura - o înaltă structură octogonală, cu bogate decoraţiuni aurii şi negre, plasată pe o estradă şi drapată cu perdele violet. În interior era un jilţ pe care suveranul nipon nu s-a aşezat însă în niciun moment al acestui ceremonial. Împăratul nipon a avut în pavilion două dintre cele trei comori sacre - o sabie şi o piatră preţioasă. Acestea împreună cu o oglindă din bronz formează comoara imperială a Japoniei. Imediat alături s-a aflat tronul împărătesei Masako, de dimensiuni puţin mai mici.

Ziua s-a încheiat cu un banchet la care au fost invitaţi înalţii demnitari, de la prinţul Charles al Marii Britanii la premierul sud-coreean Lee Nak-yon, şi membri ai Guvernului japonez, la un hotel din Tokyo.

5 75311680 2438139339573549 5591368041465118720 n jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg
Charlize Theron  foto   Shutterstock jpg
Madalina Ghenea   GettyImages 2076566847 jpg