Cuplul regal român, alături de Suveranul Pontif, la Bucureşti şi la Blaj FOTO

2 iunie, 2019
3 majestatea sa margareta principele radu catedrala mantuirii neamului 31 mai 2019 jpg jpeg

Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu au aşteptat cu emoţie întâlnirea cu Papa Francisc.

Vineri, la Catedrala Mântuirii Neamului, Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu l-au întâlnit pentru prima oară pe Sanctitatea Sa Papa Francisc.

Singura vizită a acestora la Vatican a fost în 2003, când au fost primiţi în audienţă de către regretatul Papa Ioan Paul al II-lea.

10 ms margareta papa ioan paul al ii lea vatican 2003 jpg jpeg

Cuplul regal a luat parte la ceremonia ortodoxă şi catolică găzduită de Preafericitul Patriarh Daniel în prezenţa Sanctităţii Sale Papa Francisc. 

La ceremonie, Custodele Regal şi Principele Consort au asistat la slujbă în primul rând, alături de preşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, dar şi de foştii şefi de stat Emil Constantinescu şi Traian Băsescu.

6 dsc 2400 jpg jpeg

La plecare, Majestatea Sa Margareta i-a oferit Suveranului Pontif un mic cadou.

18 majestatea sa margareta papa francisc catedrala nationala principele radu 31 mai 2019 c jpg jpeg

Astăzi, la Blaj, cuplul regal s-a aflat din nou în primul rând, la slujba oficiată pe Câmpia Libertăţii.

22 margareta radu la blaj papa francisc in romania 2 jpg jpeg
30 margareta radu la blaj papa francisc in romania 7 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Prințul Louis Foto Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (2) jpg
Harry și Meghan profimedia 0801441590 jpg
Kate Middleton și Prințul William (1) jpg
Prințul Louis fotografie aniversară la 6 ani jpg
Lady Gabriella Kingston și Thomas Kingston, Profimedia jpg
Pippa, Carole și Kate Middleton, Profimedia (1) jpg
Kate Middleton și Louis  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
Printesa Isabella a Danemarcei Foto Getty Images jpg
Wallis Simpson și Ducele de Windsor   GettyImages 3430676 jpg
Prințesa Charlene de Monaco la campionatul de rugby  GettyImages 2147944792 jpg
Regina Camilla Foto profimedia (6) jpg
FotoJetdeKent jpg
regele charles si william si harry jpg
Meghan Markle cu Kelly McKee Zajfen pt Alliance of Moms   FOTO Instagram (1) jpg
Regina Mary, GettyImages jpg
Sofia Ducesa de Huescar și Letizia Foto profimedia jpg