Cupluri care s-au întâlnit în cele mai neaşteptate condiţii

12 octombrie, 2017
FotoJet (1) jpeg

S-au văzut, s-au plăcut şi au format (sau încă formează) unele dintre cele mai frumoase perechi din showbiz. Însă cum a fost momentul în care au făcut cunoştinţă, care a fost debutul idilei lor?

Justin Timberlake & Jessica Biel

image

Sunt tineri, frumoşi şi plini de succes. S-au căsătorit în Italia şi au o minunăţie de copil. Însă circumstanţele în care au făcut cunoştinţă unul cu altul nu sunt chiar tipice unei poveşti de dragoste hollywoodiene.

image

La scurt timp după ce relaţia lui Justin cu Cameron Diaz s-a încheiat, Timberlake şi Biel s-au întâlnit printr-un prieten comun. Toate bune şi frumoase, însă lucrurile n-au decurs ca-n filme. După ce actorul a pus ochii pe Jessica, l-a întrebat pe prietenul comun dacă poate s-o invite pe frumoasa actriţă în oraş. Prietenul şi-a dat acordul, dar nu însă şi Biel. “A trebuit să fiu foarte insistent până să o conving să iasă cu mine în oraş”, a recunoscut acesta. Dar, într-un final, a reuşit şi iată că eforturile lui au fost recompensate!

Kate Moss & Jamie Hince

image

Topmodelul Kate Moss se afla acasă la un prieten când a ajuns să se plictisească şi să caute bărbaţi pe internet. Dintr-o dată, a apărut şi fotografia lui Jamie în faţa ochilor ei, iar englezoaica a exclamat cât de interesant arată individul. N-a trecut mult timp până să se întâlnească cei doi printr-un prieten comun şi să îşi dea seama că vor să-şi petreacă tot restul vieţii împreună.

image

Înainte de nunta din iulie 2011, Kate şi Jamie au petrecut câteva zile împreună, la începutul idilei lor, după care au devenit de nedespărţit. Din păcate, au ajuns totuşi să se despartă în iulie 2015, când au intentat divorţ.

Rita Ora & Calvin Harris

image

Mai întâi s-au certat bine, după care şi-au dat seama că se plac foarte mult de fapt. Au avut un schimb de replici cam dure în momentul în care s-a decis cine să cânte melodia Call My Name, scris de Calvin. Cheryl Cole a fost cea preferată pentru acest lucru, ceea ce nu i-a convenit deloc Ritei. Ora a susţinut faptul că Harris i-a oferit ei melodia în primă instanţă, pe când compozitorul a făcut-o o mincinoasă şi jumătate.

image

Din asemenea divergenţă cruntă s-a ajuns ca cei doi să-şi consume pasiunea în cel mai romantic mod cu putinţă. Au devenit iubiţi! Amiciţia lor s-a transformat într-o idilă fierbinte prin mai 2013, dar, la numai un an după asta, cântăreaţa şi compozitorul s-au despărţit. De fapt, Rita a aflat online că Harris i-a dat papucii, printr-un mesaj postat de acesta pe Twitter. Auci!

Catherine Zeta-Jones & Michael Douglas

image

Nu contează atât de mult unde şi cum s-au întâlnit cei doi actori, cât mai ales ce şi-au spus în momentul în care au pus ochii unul pe altul. Cei doi soţi, care sunt născuţi în aceeaşi zi, 25 septembrie, au făcut cunoştinţă unul cu altul la Deauville Film Festival, în 1998, Danny De Vito fiind cel care i-a apropiat unul de altul.

image

Din secunda în care Michael i-a strâns mâna lui Catherine, a ştiut că ea este aleasa lui şi n-a făcut un secret din asta. S-a apropiat de ea şi i-a spus că vrea să fie tatăl copiilor ei. Şi nici Zeta-Jones n-a rămas insensibilă, declarând ulterior că s-a îndrăgostit de soţul ei la prima vedere. Ulala! Michael şi Catherine sunt împreună din noiembrie 2000, un adevărat record pentru Hollywood!

Matt Damon & Luciana Barroso

image

Dacă vă spunem că cei doi s-au întâlnit în timpul filmărilor Stuck on You, din 2003, o să spuneţi că e atât de romantic ca doi oameni să se îndrăgostească pe platourile de filmare! Dar nu acela a fost locul unde s-au întâlnit! Ci la bar! Da, da, ea era chelneriţă în Crobar, iar Matt se afla într-o pauză, cu colegii lui, şi a comandat o bere…

image

Când Luciana s-a apropiat de actor, gata, artificii s-au înălţat spre cer, pământul s-a cutremurat! S-a îndrăgostit de ea pe loc! Ceea ce e de-a dreptul amuzant e că Damon nici măcar nu a vrut să meagă să bea o bere cu băieţii, a fost aproape luat pe sus de colegi şi dus acolo. Bine că n-a opus prea mare rezistenţă totuşi, pentru că cei doi formează un cuplu frumos şi-n ziua de azi!

Michael Caine & Shakira Baksh

image

Sunt împreună din 8 ianuarie 1973, ceea ce este inedit pentru Cetatea Filmului! Însă nu longevitatea relaţiei lor ne interesează, ci felul cum s-au întâlnit. Ei bine, actorul a văzut o reclamă pentru Maxwell House şi i-a picat cu tronc modelul. Ca să o cunoască, Michael îşi făcea deja planuri să meargă în Brazilia ca să o caute pe acolo, însă n-a fost nevoie, deoarece Shakira locuia nu departe de el, în Marea Britanie.

image

Astfel, actorul a făcut rost de numărul ei de telefon de la un prieten care lucra în publicitate şi a tot sunat-o până când Baksh a acceptat să iasă în oraş cu Caine. Iar după prima întâlnire, relaţia lor a devenit tot mai puternică şi s-a transformat, într-un final, într-un mariaj care durează de mai bine de 40 de ani!



Recente pe Ok! Magazine

Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg
Demi Moore, Profimedia (7) jpg
Angelina Jolie pe Boadway, Profimedia (10) jpg
Oana și Mioara (1) jpg
Melania și Donald Trump în 2024, Profimedia (7) jpg
Livia Graur și fiica sa, Renata, pe podiumul de modă la Soirees de la Mode de Alin Gălățescu   FOTO Remus Nicolaescu (1) jpg
Regele Juan Carlos, Regina Sofia, amanta Corinna Larsen   Profimedia jpg
poza Dan Bălan jpg
Gwen Stefani și Blake Shelton, GettyImages (2) jpg