Cuplurile săptămânii! Cum arată iubirea la Hollywood?

11 septembrie, 2015
penelope cruz javier bardem hepta 2136332 jpg jpeg

Sunt frumoşi, faimoşi şi se iubesc! Ceea ce ne face, într-un fel, să-i invidiem, dar şi să vrem să le urmărim viaţa pas cu pas. Iată, aşadar, care au fost cuplurile care în această săptămână ne-au făcut să credem că la Hollywood mai există dragoste adevărată!

Javier Bardem şi Penelope Cruz

Începem cu acest cuplu de îndrăgostiţi care s-au căsătorit în urmă cu cinci ani, în cadrul unei ceremonii private organizate în Bahamas, asta după ce au stat la stadiul de iubiţi vreo trei. Deci, în total, cei doi au trăit opt ani de iubire şi pasiune, din care au rezultat doi copii frumoşi, o fată pe nume Luna şi un băieţel, care se numeşte Leonardo.

image

Cei doi au fost fotografiaţi aici, în drum spre after-party-ul ţinut după premiera celei mai noi pelicule în care apare actriţa, ”Ma Ma”.

Goldie Hawn şi Kurt Russell

image

Continuăm lista îndrăgostiţilor cu un alt cuplu cu greutate: Kurt Russell şi partenera lui de viaţă, Goldie Hawn. Deşi cei doi n-au ajuns niciodată în faţa altarului, cei doi au una dintre cele mai trainice relaţii de la Hollywood, fiind împreună din 1983.

Aici, cei doi au fost fotografiaţi de paparazzi în timp ce se îndreptau spre un restaurant, pentru a lua prânzul împrună, obicei pe care îl au de mulţi ani.

Jessica Simpson şi Eric Johnson

image

S-au cunoscut în luna mai a anului 2010 şi până la sfârşitul anului s-au şi logodit. Nunta a venit, într-adevăr, ceva mai târziu, tocmai în 2014, după ce cei doi au devenit părinţii a doi copii. Cert este că fac un cuplu tare drăguţ, şi se vede că se iubesc.

Cei doi au fost fotografiaţi aici la ieşirea din hotelul The Bowery, din New York.

Kate Bosworth şi Michael Polish

S-au cunoscut pe când ea juca în pelicula ”Big Sur”, pe care el o regiza. Apoi, pe la jumătatea anului 2011, cei doi au început să se întâlnească. De aici, n-a mai fost decât un pas ca relaţia lor să ia amploarea şi să ajungă unul dintre cele mai simpatice cupluri de la Hollywood. Şi-au unit destinele în faţa Domnului în august 2013, în Montana, la un an de când se logodise.

image

Fotografiaţi aici pe 8 septembrie, în timp ce se îndreptau spre un hotel din New York.

Sursa foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg